Ieri, 24 septembrie, au început lucrările la podul peste calea ferată, care face legătura între centru și cartierele Ungheni Vale, Ungheni Deal și Dănuțeni.
Potrivit Primăriei, vor fi reparate rosturile de dilatare și stâlpii pilelor intermediare. „Este o lucrare complexă, iar tehnologia de executare a lucrărilor presupune o perioadă mai îndelungată. Antreprenorul – SRL „Aedificator” – dă asigurări că lucrările de reparație vor fi finalizate la mijlocul lunii decembrie. Până atunci, va fi funcțională, alternativ, doar o parte a podului, cealaltă fiind în reparație.
Îndemnăm conducătorii auto să fie prudenți și înțelegători,” menționează Primăria Ungheni.
Reparația podului, precum și a străzii paralele cu Ștefan cel Mare, cu lungimea de 850 metri, este posibilă, grație proiectului „Modernizarea infrastructurii rutiere municipale pentru revitalizarea economică sustenabilă”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Valoarea totală a proiectului e de peste 16 milioane 250 mii de lei, dintre care 86,5% sunt sursele financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), restul fiind contribuția Primăriei Ungheni.
Podul respectiv a fost dat în exploatare în anul 2000 și de atunci nu a fost reparat nici o dată.