Pe parcursul a două zile, 77 de halterofili din șase localități ale Republicii Moldova au participat la Campionatul Național ediția 2024, rezervat seniorilor.
Prezent la eveniment, secretarul de stat pe domeniul sportului, Sergiu Gurin, a felicitat participanții și conducerea Federației de Haltere din Molaova pentru desfășurarea la cel mai înalt nivel a acestei ediții. Sergiu Gurin a subliniat că Ministerul Educației și Cercetării va promova și va sprijini în continuare sportul de performanță.
Totodată, secretarul de stat a reiterat angajamentul MEC de a continua demersurile pentru contestarea deciziei arbitrilor privind evoluția sportivului Marin Robu la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
55 de sportivi au concurat pe tabloul masculin, iar campioni naționali au devenit: Daniel Secrieru (categoria 55 kg, total 227 kg), Ion Badanev (categoria 61 kg, total 253 kg), Gabriel Danilov (categoria 67 kg, total 254 kg), Alexandr Baldjî (categoria 73 kg, total 285 kg), Victor Moroșanu (categoria 81 kg, total 330 kg), Ion Măriuță (categoria 89 kg, total 300 kg), Vadim Dănuță (categoria 96 kg, total 292 kg), Daniel Ciubotaru (categoria 102 kg, total 305 kg), Tudor Ciobanu (categoria 109 kg, total 342 kg) și Stanislav Uja (categoria +109 kg, total 321 kg).
În concursul feminin, în posesia titlului de campioane naționale au intrat: Ecaterina Grabucea (categoria 45 kg, total 134 kg), Gabriela Danilov (categoria 49 kg, total 141 kg), Alina Popescu (categoria 55 kg, total 141 kg), Nicoleta Cojocaru (categoria 59 kg, total 171 kg), Maria Mitioglo (categoria 64 kg, total 169 kg), Tatiana Ciobanu (categoria 71 kg, total 175 kg), Alexandrina Ciubotaru (categoria 76 kg, total 212 kg), Elena Erighina (categoria 81 kg, total 221 kg), Anastasia Cîlcic (categoria 87 kg, total 192 kg).
Campionatul Național de haltere, ediția 2024, rezervat seniorilor a fost desfășurat cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.