Evenimentul aniversar a reunit, într-un cadru festiv, reprezentanți ai conducerii țării, membri ai corpului diplomatic, parteneri de dezvoltare și beneficiari ai proiectelor de dezvoltare regională.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că întrunirea de astăzi nu este doar un moment de reflecție asupra progreselor realizate în dezvoltarea regională, ci și o ocazie de a reconfirma angajamentele ferm asumate pentru viitorul Republicii Moldova.
În prim-plan a fost remarcat rolul parteneriatului solid dintre autoritățile naționale, Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), autoritățile publice locale și partenerii internaționali.
„Toate aceste realizări sunt rezultatul unui efort comun, la care au contribuit autoritățile naționale, locale și regionale, Agențiile de Dezvoltare Regională, partenerii sociali, mediul academic, organizațiile neguvernamentale, dar și partenerii noștri internaționali. Uniunea Europeană, împreună cu Germania, Polonia, România, Letonia, Republica Cehă și organizații precum GIZ, KfW, Banca Mondială, Solidarity Fund PL, au fost pilonii de sprijin ai acestor progrese. Colaborarea noastră confirmă că dezvoltarea regională nu cunoaște granițe, ci se bazează pe solidaritate, viziune comună și acțiuni concrete”, a subliniat vicepremierul Vladimir Bolea.
Printre progresele înregistrate au fost evidențiate modernizarea sistemelor de apă și canalizare, reabilitarea drumurilor locale și regionale, eficientizarea energetică a școlilor, grădinițelor și instituțiilor medicale, dezvoltarea afacerilor, revitalizarea zonelor urbane și restaurarea obiectivelor turistice. În total, de-a lungul celor 15 ani, ADR-urile au implementat 201 proiecte de dezvoltare regională: Nord – 70, Centru – 75 și Sud – 56.
Referindu-se la prioritățile strategice, vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că Guvernul și ministerul vor continua să investească masiv în infrastructura din regiunile țării, în creșterea competitivității regionale și în surse de energie regenerabilă. „Ne dorim regiuni puternice, cu economii prospere, infrastructură modernă și servicii de calitate pentru cetățeni. Vom continua să atragem investiții, expertiză și sprijin tehnic pentru proiectele noastre.”
În semn de apreciere pentru contribuția și impactul semnificativ al proiectelor implementate în regiunile țării, directorii ADR Nord, Centru și Sud au fost decernați cu diplome de onoare. „Să lucrăm în continuare, cu aceeași energie și determinare, pentru un viitor prosper și echitabil, pentru toți cetățenii Republicii Moldova și regiunile țării”, a accentuat ministrul.