Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Ștefan Creangă anunță că tarifele anunțate de „Moldovagaz” pentru gazele naturale este unul înalt, dar el trebuie să ducă la echilibrarea sistemului și capacitatea consumatorului să achite, transmite PROVINCIAL.
Ștefan Creangă a declarat că tarifele propuse sunt corecte.
„Devierile tarifare pentru „Moldovagaz” sunt în volum de un miliard 400 mln. lei. Cifra e mare pentru furnizor, presiunea financiară pusă pe spatele „Moldovagaz” face imposibilă achitarea acesteia. Noi de la începutul anului am asistat la creșterea prețului la gaz pe lună. Contractul a fost semnat și una din condiții era achitarea consumului de gaz pentru octombrie și noiembrie. CSE a luat decizia privind intrarea în vigoare de la 1 noiembrie. ANRE nu a avut decât să se conformeze, să execute deciziile obligatorii. Decizia e una corectă, situația creată până la semnarea contractului a fost una complicată. CSE a obligat ANRE să aprobe tarife provizorii. ANRE a luat act de calculele prezentate, iar până la 30 noiembrie trebuie să verifice și să revizuiască tarifele. De asemenea, vor fi verificate devierile formare, se vor verifica costurile de bază ajustate, tot ce înseamnă volum de gaz livrat la nivel de fiecare presiune, să verificăm calculele rentabilității, costurile de bază, componenta de preț”, spune Ștefan Creangă.
Totodată, el spune că prețul prezentat de „Moldovagaz” este unul vizionar.
„ANRE încă nu a făcut niciun calcul. Personal m-am uitat pe dosar și el corespunde cerințelor. Tariful este unul estimativ, până la 30 noiembrie urmează să fie făcute calculele. Anunț că tariful acesta este unul înalt, dar trebuie să ducă la echilibrarea sistemului și capacitatea consumatorului să achite”, spune Ștefan Creangă.
El mai spune că „Moldovagaz” poate să-și permită maxim până la un miliard devieri negative. Datoriile de 700 mln. lei este rezultatul neajustării la timp a tarifelor.
Precizăm că, astăzi ANRE, în ședință, a aprobat prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Astfel, consumatorii casnici vor plăti 10,26 lei pentru un metru cub, față de 4,30 lei – prețul anterior.
Cristina Parfeni