Peste 50 de producători din sectorul vitivinicol au punctat problemele cu care se confruntă în cadrul unei întrevederi cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Georgeta Mincu.
„Sectorul vitivinicol este unul dintre ce mai importante, în topul exporturilor, vă salut, și vă mulțumesc pentru inițiativa de a discuta, a colabora și a identifica împreună soluții pentru dezvoltare. Vreau să aud îngrijorările dumneavoastră și problemele cu care vă confruntați. Vreau să aud mesajul din prima sursă”, a declarat ministrul, la începutul ședinței.
În contextul propunerilor pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate ale sectorului, producătorii au menționat că atât instituțiile statului din domeniu, cât și sectorul privat trebuie să promoveze mesajul că Republica Moldova este un producător de vin de calitate. Aceștia și-au exprimat disponibilitatea de a participa la elaborarea unui nou Program de dezvoltare a sectorului vitivinicol din țară. De asemenea, vinificatorii au cerut suportul MADRM pentru extinderea pieței de desfacere, inclusiv în China.
Totodată, ministrul a menționat că fiecare producător trebuie să aibă propria strategie de export, pentru că există un surplus de producție pe piața internă, iar ministerul nu își poate asuma angajamente față de producători de a compensa producția nerealizată.
„Este adevărat că nu putem consuma cât producem, de aceea producătorii trebuie să analizeze piața externă și să își elaboreze strategii de export, să studieze posibilitățile de diversificare a produselor la baza cărora stau strugurii. Să nu cultivăm soiuri nerentabile, să nu producem marfă care nu are cerere pe piață. Trebuie să elaborați planuri de afaceri, să căutați noi propuneri de export, să porniți noi linii de producere, inedite şi atractive”, a menționat Mincu.
De asemenea, ministrul a vorbit despre Conferința națională a sectorului ce va avea loc la 22 august 2019 și i-a îndemnat pe producători să participe cu o listă de subiecte și soluții optime, atât pentru campania următoare de recoltare, cât și pe termen lung pentru dezvoltarea sectorului.
Dina Roșca