La data de 19 martie curent, de către Direcţia dezvoltare economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere a fost organizat seminarul cu tematica : „Opotunităţi de finanţare pentru lansarea şi extinderea afacerii”. În cadrul seminarului au participat agenţii economici din platoul Coşniţa care au afacerea desfăşurată şi persoane cointeresate în iniţierea unei afaceri.
La acestă întrunire a fost invitat dl Petru Gurgurov, consilier juridic din cadrul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului întreprinderilor Mici şi Mijlocii care a prezentat antreprenorilor aspecte atît pozitive cît şi negative ale activităţii în domeniul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. În cadrul prezentării Dl Petru a menţionat rolul şi obiectivele ODIMM-ului, a evidenţiat problemele principale cu care se confuntă întreprinderile mici şi mijlocii şi desigur a adus la cunoştinţă oportunităţile de finanţare existente pentru agenţii economici prin intermediul programelor înaintate de ODIMM, astfel de programe ca: Fondul de Garantare a creditelor, PARE 1+1, PNAET, Gestionarea eficientă a afacerii, Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova, Subvenţionare expoziţiilor ş.a. De asemnea au fost aduse şi exemple concrete pentru agenţii economici, cu persoanele care au participat în cadru acestor programe şi au cîştigat. Cu un cuvînt de salut a venit şefa Direcţiei dezvoltare economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere, dna Lilia Cazac care a adus la cunoştinţă participanţilor despre discuţiile purtate cu viceministrul Ministerul Economiei Dl. Tudor Copaci, propunerile ce au fost înaintate către dumnealui ce ţin de activitatea operatorilor economici, modificări în legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice ce va permite participarea mai activă a operatorilor economici din teritoriu la diverse concursuri de achiziţii.Totodată a fost adus la cunoştinţă despre propunirile înaintate în vederea fondurilor care vor putea fi accesate numai de antreprenorii din zona de securitate şi recomandările cu privire la diferenţierea amenzilor aplicate agenţilor economici care activează în zonele rurale şi urbane. Antreprenorii au avut ocazia să adreseze întrebări şi să primească răspunsuri la tot cea ce prezenta interes pentru ei.La final participanţii s-au expus asupra faptului că sunt binevenite astfel de seminare şi ca pentru viitor să fie organizate şi întruniri cu alte tematici, una dintre care ar fi tematica: „Corectitudinea efectuării controalelor de către organele de resort”.
Diana Munteanu