Un locuitor al orașului Dubăsari, în vârstă de 36 de ani, este cercetat de subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal pentru exonerarea de la achitarea drepturilor de import pentru un lot comercial de articole vestimentare din blană de vizon (nurcă).
Bărbatul a încercat să se eschiveze de la plata taxelor, abuzând de facilitățile prevăzute pentru persoanele fizice, prin care se permite introducea în țară a unei haine din blană, fără achitarea drepturilor de import, însă doar în cazul în care aceasta este pentru uz personal.
Blănurile au fost depistate de echipele mobile într-un oficiu închiriat de contravenient în municipiul Chișinău. În total, ofițerii vamali au găsit 19 articole din blană, fără acte de proveniență. Valoarea estimativă a acestora depășește 450.000 de lei.
În cadrul audierilor, bărbatul a declarat că a procurat blănurile din Grecia, recunoscând, totodată, că intenționa să le comercializeze.
Lotul a fost reținut pentru continuarea cercetărilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație. Tot în cadrul documentării urmează a fi identificați și eventualii complici care ar fi fost implicați în schema deconspirată.
Dina Roșca