La începutul săptămânii curente, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a avut loc o ședință de lucru cu tematica „Examinarea propunerilor de modificare a submăsurii – Susţinerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice”. Ședința a reunit reprezentanți ai Centrului Național de Acreditare (MOLDAC), Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, organismelor de inspecție și certificare „Certificat Eco”, „BioCert Tradițional și „Control Union Dnjestr”, reprezentanți ai Asociației de producători „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova”și „Asociației Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali”, precum și reprezentanți ai comunității de afaceri.
Pe ordinea de zi au fost propunerile de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 455 din 2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural parvenite de la asociațiile de producători.
Totodată au fost discutate și Documentele solicitate suplimentar pentru obţinerea sprijinului în cadrul submăsurii „Susţinerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice”. Conform Hotărîrii Guvernului nr. 455 din 2017, unele documente solicitate sunt: copia de pe contractul încheiat între producător şi un organism de inspecţie şi certificare, copia de pe certificatul de conformitate/autorizaţia de confirmare a conversiei și notificarea emisă producătorului de către organismul de inspecţie şi certificare, care sunt eliberate producătorilor agricoli de către organismele de inspecție și certificare.
Conform standardului SM SR EN ISO/CEI 17065:2013 Evaluarea conformităţii Cerinţe pentru organisme care certifică produse, procese şi servicii, organismul de certificare trebuie să furnizeze clientului documentaţia oficială de certificare prin care exprimă clar sau permite identificarea următoarelor: denumirea şi adresa organismului de certificare; data acordării certificării (data nu trebuie să preceadă data la care s-a luat decizia de certificare); denumirea şi adresa clientului; domeniul certificării; termenul sau data de expirare a certificării, dacă certificarea expiră după o perioadă stabilită; orice alte informaţii cerute de schema de certificare. Cu toate acestea, din experiențele anterioare producătorii agricoli la depunerea dosarelor pentru obținerea subvențiilorau întîlnit unele bariere.
Astfel, în urma discuțiilor s-a decis ca certificatele și notificările eliberate producătorilor agricoli de cele trei organisme de inspecție și certificare să aibă o formă și structură unică.
Dina Roșca