În legătură cu situația epizootică la pestă porcină africană pe teritoriul țării, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a dispus intensificarea acțiunilor în vederea combaterii și prevenirii dispersării focarelor epidemice.
Activitățile vor fi întreprinse în toate sectoarele de responsabilitate, dar și de comun cu angajații vamali vor acorda o atenție deosebită în punctele de trecere.
Complexul de acțiuni este orientat și spre diminuarea /excluderea migrației mistreților din țările vecine spre Republica Moldova prin crearea unui habitat nefavorabil pe teritoriile aferente frontierei de stat. Astfel că se monitorizează continuu, prin intermediul patrulelor, frontiera de stat în scopul depistarii indiciilor de trecere a mistreților peste graniță precum și a cadavrelor de porci/mistreti, utilizând la maxim echipamentul și dispozitivele tehnice din dotare.
Notă: Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici și sălbatici, cauzată de un virus ADN dublu catenar care se propagă foarte rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect. Boala se caracterizează prin hipertermie, diateză hemoragică generalizată, leziuni degenerative și o mortalitate de 90-100% în cazul formelor supraacute și acute a bolii. Pesta porcină africană este o boală transfrontalieră care se poate răspândi rapid de la o țară la alta și este una dintre cele mai periculoase boli ale porcinelor, fiind inclusă în lista A a Organizației mondiale pentru sănătate animală (OIE).
Dina Roșca