Roțiile cu țugui sunt aproape peste tot: piețe, magazine, hipermarketuri. Costel Vânătoru, unul din experții români în legumicultură a dezvăluit de ce din ce în ce mai multe roșii de la noi au țugui sau moț.
Unii producători susțin că un hibrid de tomată ar avea această caracteristică, dar adevărul este altul.
Vânătoru spune că tomatele care au un țugui pronunțat au fost forțate să se coacă și din această cauză au căpătat acest aspect.
Aceste roșii „au fost tratate cu stimulenti de fecundare, de polenizare si de maturare a fructelor”. „Aparitia acestui mucron pronuntat este cauzata de stimulenti chimici”, a explicat inginerul Costel Vanatoru, conform agrointel.ro.
Efectele negative ale consumării acesto roșii moțate sunt pe termen lung. Nu apar imediat după consum. Mai mulți specialiști în domeniul sănătății susțin că substanțele chimice folosite pentru stimularea creșterii accelerate a roșiilor sunt nocive pentru organismul uman.
Mare parte din aceste chimicale se acumulează în grăsimi și primul organ care este afectat este ficatul. De asemenea, pe termen lung se pot produce unele forme de cancer, mai ales la persoanele înaintate în vârstă.
Substanțele chimice folosite la creșterea fructelor și legumelor în sere speciale duc de cele mai multe ori la îmbolnăvire. Printre afecțiunile asociate se numără hipertensiunea permanentă, diabetul zaharat sau obezitatea.
Așadar, specialiștii ne recomandă să evităm pe cât posibil consumul în exces a acestor roșii sau chiar să nu le consumăm deloc. Întrebați întotdeauna vânzătorul care este țara de proveniență și dacă vă poate oferi informații în legătură cu felul în care au fost tratate legumele și fructele pe care vreți să le cumpărați.
sursa: teotrandafir.com