Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a inaugurat la Căușeni un stadion de mini fotbal.
Terenul a fost edificat grație eforturilor depuse de IGSU în comun cu Federația Moldovenească de Fotbal. La evenimentul de lansare a stadionului a fost prezentă conducerea Serviciului Situații Excepționale în frunte cu general –maior Mihail Harabagiu, administrația publică locală, dar și reprezentanți ai Federației de Fotbal.
În cadrul evenimentului conducerea IGSU a subliniat importanța deschiderii unui teren de sport care va permite antrenarea efectivului și va oferi oportunitatea tinerii generații din raionul Căușeni să practice sportul în condiții excelente.
Mai mult, pe acest stadion echipele sportive vor reuși să înregistreze noi performanțe, iar antrenamentele vor deveni mai comode datorită trenului construit la standarde europene. Inaugurarea stadionului a culminat cu două meciuri pe teren.
Primii care au debutat au fost două echipe de copii din cadrul gimnaziului din oraș, iar mai târziu rezistența terenului a fost testată de două echipe de salvatori din cadrul subdiviziunilor municipiilor Bălți și Chișinău. Antrenamentele și meciurile ulterioare le va permite iubitorilor de sport să practice mini fotbalul pe un teren nou și calitativ.
Conform estimărilor bugetul construcției terenului este în valoare de 300 mii lei. Serviciul Situații Excepționale al MAI a reușit în anii precedenți să mai construiască un stadion în prejma Detașamentului de salvatori și pompieri sectorul Ciocana din municipiul Chișinău.
Mihaela Conovali