În 2010, a fost reparată secția de ginecologie și maternitatea spitalului raional din Taraclia, fiind create condiții moderne pentru pacienți și personalul medical. Mai mult decât atât și spitalul din același raion a fost renovat și dotat cu echipament nou. Cu toate acestea, calitatea serviciilor sistemului de sănătate nu s-a îmbunătățit. Aceasta o arătă și statistica, care spune că instituțiile medicale din Taraclia sunt asigurate cu cadre în proporție de 50%, iar mulți pacienți sunt nevoiți să meargă în raioanele vecine, unde condițiile spitalicești sunt mult mai proaste. La acestea se adaugă și plângerile nenumărate ale cetățenilor, care spun că sunt obligați să cumpere medicamentele de strictă necesitate, care ar trebui să fie acoperite de polița medicală, precum și pe indiferența medicilor, potrivit unui comunicat de presă al IPRE.
De ce calitatea serviciilor medicale în spitalul raional Taraclia sunt de proastă calitate și de ce drepturile pacienților sunt încălcate în continuare, s-a discutat în cadrul celei de a IX-a dezbatere TV „Focus Regional”, care a fost produsă și difuzată, săptămâna trecută, de postul „NTS” din or. Taraclia. Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări la emisiune au fost invitați Valeriu Jelev, directorul spitalului raional Taraclia, Natalia Mironova, reprezentanta Casei Naționale de Asigurări în Medicină din regiunea Sud-Vest și Vasilii Plagov, medic și consilier raional.
Un reportaj despre spitalul raional din Taraclia în care au fost investiți peste 15 milioane de lei, precum și despre secția de maternitate, care din cauza numărului scăzut de copiii nou-născuți riscă a fi închisă. Al doilea material a fost un sondaj realizat cu cetățenii, care și-au exprimat nemulțumirea privind calitatea proastă a serviciilor medicale, precum și pe lipsa medicilor calificați în regiune.
Dina Roșca