Ministerul Educației și Cercetării cu susținerea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) a transferat astăzi cinci microbuze către Centrele de tineret din Bălți, Cahul, Ungheni, Criuleni și Fălești. Această inițiativă a fost realizată în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret și Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu sprijinul Direcției pentru Ajutor Umanitar a Comisiei Europene (DG ECHO).
Cele cinci mijloace de transport „Centru călător” vor oferi servicii mobile pentru mii de tineri din comunitatea locală și tinerii refugiați din Bălți, Cahul, Ungheni, Criuleni și Fălești, și vor desfășura activități de sensibilizare și prevenire a violenței în bază de gen (VBG), ca parte a programului UNFPA „Spații Sigure pentru femei, tineri și persoane vârstnice”.
„Cele cinci centre de tineret vor dispune, de acum încolo, de posibilitatea de a desfășura activități și cu tinerii din zonele mai îndepărtate. Pentru noi, UNFPA este un partener strategic, cu care desfășurăm multiple proiecte, în special în vederea consolidării rețelelor de centre de tineret, care organizează diverse activități pentru tineri pentru a-i capacita în procesul de participare și implicare, în luarea deciziilor și dezvoltarea deprinderilor de viață, fapt pentru care le suntem recunoscători. La minister, împreună cu Agenția Națională pentru Tineret, lucrăm pentru a găsi o formulă de finanțare, predictibilă și clară pentru aceste centre, pentru ca an de an acestea să poată să-și sporească și să-și extindă capacitățile”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
„Aceste noi servicii mobile vor fi ca o gură de aer proaspăt pentru tinerii din comunitățile îndepărtate, care sunt cel mai greu de atins, aducând tinerii din Moldova și refugiații ucraineni la servicii esențiale, care îi vor ajuta să se dezvolte și să prospere. Suntem extrem de recunoscători Uniunii Europene pentru sprijinul financiar acordat pentru achiziționarea microbuzelor. Aceasta reconfirmă angajamentul nostru comun de a abilita și sprijini tinerii din toată țara”, a declarat Dr. Karina Nersesyan, Reprezentanta Rezidentă a UNFPA în Moldova.
Dotarea Centrelor de tineret cu câte un microbuz va aduce mai aproape serviciile dedicate adolescenților și tinerilor din zonele rurale, oferind fetelor și băieților oportunități de participare, implicare civică, dezvoltare personală, incluziune și coeziune socială, activități recreative, sportive, artistice și culturale.
„Sprijinul pe care îl acordăm Centrelor de tineret este orientat pentru asigurarea accesului tuturor tinerilor din zonele rurale, atât din comunitățile locale, cât și din cele de refugiați din Ucraina”, a declarat Vicente Palacios-Ducar, expert umanitar, Comisia Europeană, DG ECHO.
„Este o zi importantă pentru agenda dezvoltării Centrelor de tineret din Republica Moldova. De astăzi, avem posibilitatea să venim mai aproape de tinerii din regiune, iar serviciile să fie mai multe și mai aproape de fiecare tânăr și tânără din țară. De acum, putem ajunge la mii de tineri lunar atât din mediul urban, cât și rural”, a spus Nonna Mihalcean, coordonatoarea echipei mobile din mun. Bălți.
Cele 5 microbuze pentru servicii mobile de tineret vor avea un program de vizite în localitățile din raioanele Criuleni și Fălești și municipiile Bălți, Cahul, Ungheni, și vor colabora cu autoritățile publice locale, asistenții sociali, directorii de școli și ai caselor de cultură din orașele și satele din regiune pentru a informa tinerii despre ora, locul și serviciile care urmează să fie oferite în localitate.
Procurarea și dotarea Centrelor de tineret cu un microbuz pentru servicii mobile de tineret a fost efectuată de UNFPA cu susținerea Uniunii Europene, investiția totală depășind suma de 3.000.000 lei.