O echipă de cercetători din cadrul laboratorului arheologic al Universității „Taras Șevcenko” din Tiraspol a desfășurat o serie de cercetări arheologice la ruinele bisericii Rașcov din stânga Nistrului. Aceste eforturi au fost incluse într-un proiect ambițios, „Rașcovul istoric: cercetăm și conservăm pentru îmbunătățirea potențialului turistic împreună”. Proiectul a fost susținut de programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Cercetările arheologice au fost efectuate în perioada 9 octombrie – 15 noiembrie 2022. Ulterior, arheologi, istorici și arhitecți au combinat munca în teren cu cea de birou, pentru a documenta cercetările într-o monografie. Cu ocazia lansării acestei monografii, pe 28 septembrie 2023 a fost organizată o conferință științifică care a reunit experți de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a remarcat: „Eforturile de conservare ale sinagogii și bisericii din Rașcov nu doar au readus la viață două clădiri remarcabile, ci au îmbogățit și patrimoniul cultural al localității Rașcov. Excavațiile arheologice din 2022 au dezvăluit secrete înmormântate de secole, cultivând un sentiment de descoperire împărtășit în comunitate. Uniunea Europeană crede ferm că, cultura nu este doar o reflecție a identității și istoriei unei societăți, ci și o forță puternică care stimulează dezvoltarea armonioasă a oricărei comunități. Ea posedă capacitatea unică de a transcende granițele și a favoriza conexiuni, indiferent de diviziunile politice sau geografice. Cultura este firul comun care ne unește pe toți”.
Cercetările au fost realizate atât în exteriorul bisericii, cât și în interiorul său, punând în lumină o serie de aspecte fascinante despre construcția și istoria acestui obiectiv turistic. Principalele obiective ale cercetărilor au fost identificarea straturilor de construcție ale bisericii și de a verifica existența unor structuri mai vechi în aceeași locație, precum și de a atribui cultural și cronologic aceste descoperiri.
Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova a menționat: „Ne bucurăm să vedem că această conferință științifică reunește comunitatea locală, instituții culturale și de turism și experți de pe ambele maluri ale Nistrului. Aceasta este puterea patrimoniului cultural – de a construi punți, de a inspira cooperarea și de a insufla încredere. Prin aceste proiecte remarcabile, Rașcov are potențialul de a deveni o atracție turistică unică — un loc în care vizitatorii din întreaga lume pot explora bogăția și diversitatea culturală a acestei comunități. Mai mult, pe măsură ce turismul va înflori în localitatea Rașcov, acesta va aduce oportunități economice comunității locale. Ospitalitatea, tururile ghidate, meșteșugurile artizanale și bucătăria tradițională sunt doar câteva dintre sectoarele care pot beneficia de un aflux de turiști. Acest lucru, la rândul său, poate stimula economia locală, poate crea locuri de muncă și poate contribui la bunăstarea generală a locuitorilor”.
În cadrul proiectului de cercetare au fost descoperite, pe neașteptate, un nou sit arheologic, aparținând comunității arheologice Cucuteni-Tripolia, precum și cea mai veche necropolă creștină din regiune care datează din secolele XVII-XVIII. În plus, au fost descoperite rămășițe – mai mulți dinți și fragmente mici din maxilarul inferior al unui animal, care a aparținut unui tânăr elefant de genul Mammuthus, care a trăit în aceste părți în urmă cu aproximativ 100 de mii de ani.
Toate informațiile și descoperirile arheologice din perioada cercetării au fost incluse în monografia „Rașcovul istoric”. Rezultatele acestor cercetări arheologice aduc o contribuție semnificativă la înțelegerea istoriei și patrimoniului cultural al satului Rașcov și al regiunii înconjurătoare. Ele pot avea un impact pozitiv asupra dezvoltării potențialului turistic al zonei, aducând lumină asupra bogatei moșteniri culturale și istorice ale acestui loc.
Anterior, în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD au fost conservate și parțial restaurate două obiective din patrimoniul cultural local, și anume sinagoga și ruinele bisericii din Rașcov.
Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.