În perioada 23-30 mai 2023, compania Date Inteligente SRL (iData) a realizat un sondaj național pe un eșantion total de 1032 de respondenți, prin metoda CATI. Sondajul are o eroare maximă de eșantionare de ±3% și este reprezentativ pentru Republica Moldova, cu excepția populației din Stânga Nistrului și a cetățenilor RM care locuiesc în afara țării.
Ponderea populației care consideră că lucrurile în Republica Moldova se îndreaptă într-o direcție corectă a depășit pentru prima dată în ultimul an și jumătate cota de 40%, ajungând la 41.2%. În același timp, ponderea celor care consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită a scăzut la 46.8%. Cel mai înalt procentaj de populație optimistă în acest sens a fost înregistrat în iulie 2021, imediat după alegerile parlamentare, când 52.4% din respondenți considerau că lucrurile merg într-o direcție corectă.
Principalul eveniment al lunii mai 2023 a fost Marea Adunare Europeană din 21 mai. La întrebarea cu răspuns deschis, 43.6% din respondenți au menționat acest eveniment ca fiind cel mai important. Acest procentaj reprezintă cel mai mare număr de răspunsuri obținute până acum în cadrul acestei întrebări, ceea ce demonstrează că evenimentul a avut o rezonanță semnificativă în rândul majorității populației. De asemenea, în cadrul sondajului, 46.8% din respondenți au menționat că acest eveniment este unul istoric, în timp ce 43.8% consideră că nu este, iar ceilalți nu au o opinie cu privire la acest subiect. Puțin peste un sfert din respondenți au afirmat că știu care este textul rezoluției adoptate la MAE și sunt de acord cu el, în timp ce 15% nu cunosc textul, dar îl susțin.
Pe locul doi, cu un procent de 9%, au fost menționate diverse sărbători și comemorări, în special 9 mai, dar și 1 mai, hramul localității și altele. Pentru 8.9% dintre respondenți, evenimentul lunii mai a fost pregătirea pentru Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie 2023. Pentru 4.4%, principalul eveniment l-a constituit epopeea alegerilor pentru bașcanul UTA Găgăuzia și acțiunile ulterioare acestora. Pentru 2.3% dintre respondenți, principala preocupare a fost creșterea generală a prețurilor. Este important de menționat că, deși nivelul inflației este mai mic decât în anul precedent, prețurile continuă să crească, iar o parte din populație resimte acest lucru. De asemenea, pentru 1.9% dintre respondenți, criza socio-economică, care implică sărăcia, înrăutățirea nivelului de trai și alte aspecte similare, a reprezentat evenimentul lunii mai. Pe locurile 7-10, ca pondere în răspunsuri, au fost menționate următoarele evenimente: ieftiniri la unele produse și servicii, proteste, schimbarea denumirii sărbătorii de 9 mai și procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Din punct de vedere geopolitic, majoritatea populației (54%) susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 37.3% se opun, iar 8.7% nu au oferit un răspuns la această întrebare. De asemenea, un procent similar de cetățeni (43.6%) sunt în favoarea aderării la Uniunea Economică Euroasiatică, în timp ce 42.7% se opun. Din punct de vedere statistic, diferența este neglijabilă, astfel încât nu se poate spune exact dacă, în cazul unui referendum, majoritatea populației ar vota în favoarea sau împotriva acestei aderări. Ultima dată când iData a măsurat acest indicator a fost în decembrie 2021, când doar 32.5% din populație erau în favoarea aderării la UEE, iar într-un an și jumătate acest procentaj a crescut semnificativ.
Există o pondere semnificativă a moldovenilor din dreapta Nistrului care ar fi de acord cu recunoașterea independenței Transnistriei (33.4% susțin acest lucru, în timp ce 52.6% se opun), însă ponderea celor care se opun este semnificativ mai mare.
Recent, în spațiul public s-a discutat despre ieșirea Moldovei din cadrul Comunității Statelor Independente. Doar o treime din populație susține această inițiativă, în timp ce 52.6% se opun, iar 12.5% nu au o opinie clară.
De asemenea, marea majoritate a populației (68%) se opune redenumirii sărbătorii de 9 mai, în timp ce doar 16% susțin redenumirea acesteia în Ziua Comemorării și Concilierii Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, iar 9% ar prefera ca această zi să fie denumită Ziua Europei. Numai o mică parte din populație susține menținerea stării de urgență, care recent a fost prelungită cu încă 60 de zile, astfel încât 26% susțin menținerea acestei stări, în timp ce 62% se opun.
În ceea ce privește corectitudinea alegerilor din Găgăuzia, opiniile sunt împărțite, deoarece majoritatea (37%) nu au o opinie clară în acest sens, 30.9% consideră că alegerile au fost corecte, iar 30.3% cred că alegerile nu au fost corecte. Aproximativ 2% dintre respondenți nu au răspuns la această întrebare.