Cancelaria de Stat continuă să organizeze dezbateri publice cu privire la strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030. Pe 14 februarie curent, la Cahul, primari, consilieri locali și raionali din Cantemir, Cahul și Taraclia, au participat la discuția publică cu secretarul general adjunct al Guvernului, Igor Pșenicinîi și echipa Cancelariei de Stat.
În aceeași zi, la Hîncești, funcționari publici și reprezentanți ai administrației publice locale din raioanele Cimișlia, Basarabeasca, Leova și Hîncești au aflat despre cele mai importante schimbări pe care le va aduce noua strategie.
Pe 15 februarie, la Chișinău, s-au adunat primari, consilieri locali și funcționari din Criuleni, Strășeni, Dubăsari, Ialoveni și mun. Chișinău. Participanții au discutat cel mai mult despre amalgamarea voluntară, posibilitățile de realizare în Republica Moldova și au venit cu propuneri pentru textul strategiei, ce urmează a fi analizate de Cancelaria de Stat pentru elaborarea documentului final.
Mâine, 17 februarie, începând cu ora 10.00, alte dezbateri publice vor avea loc în următoarele locații din nordul țării:
- mun. Bălți (Sala Polivalentă a Universității de Stat „Alecu Russo”, blocul I, str. Pușkin nr.38) – participă raioanele Fălești, Glodeni, Rîșcani, Sîngerei și mun. Bălți
- mun. Soroca (Sala mică a Palatului de Cultură, str. Independenței 74) – participă raioanele Drochia, Florești și Soroca
- mun. Edineț (Casa de cultură, str. Independenței 65) – participă raioanele Ocnița, Dondușeni, Briceni și Edineț
Iar pe 20 februarie, toți cei interesați din regiunea UTA Găgăuzia sunt invitați să participe la consultările publice organizate la Comrat, începând cu ora 10.00, în incinta Colegiul Pedagogic „Mihail Ceakir” (str. Lenin 160)
Proiectul Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030 este disponibil pentru consultări publice pe portalul www.particip.gov.md, la următorul link: https://bit.ly/3jt5YMB.