Republica Moldova va beneficia de suport din partea Consiliului Europei pentru implementarea inițiativelor de promovare a culturii și a turismului.
În plenul Parlamentului a fost examinat proiectul de lege cu privire la accederea țării noastre la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale. Inițiativa legislativă a fost votată, astăzi, în două lecturi, de 75 de deputați.
Astfel, Republica Moldova va beneficia de suport și asistență în implementarea politicilor pentru dezvoltarea rutelor culturale. Acordul mai oferă și oportunitatea certificării „Rută culturală a Consiliului Europei”.
Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale are scopul de a dezvolta un spațiu cultural comun. Documentul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. În prezent, sunt 37 de state membre ale Acordului.
„Turismul cultural este unul dintre cele mai ofertante domenii ale economiei moderne, spre care trebuie să ne orientăm și să valorificăm potențialul, unicitatea și autenticitatea țării noastre” – a accentuat de la tribuna Parlamentului, ministrul în exercițiu al culturii, Sergiu Prodan.