Patru soiuri de afini au fost achiziționate din Polonia și sădite pe 10 hectare de teren. În procesul de formare a plantației, întreprinderea Lolly Berry a beneficiat de suport tehnic și consultanță internațională din partea proiectului ACED, finanțat de USAID și Corporația Provocările Mileniului Aceasta este istoria cunoscută despre ideea și dezvoltarea afacerii familiei Tarai – o plantație de afine, demnă de lăudat în întreaga lume.
În acest an a obținut prima roadă. O dată la două zile fiecare plantă îi aduce o roadă de 300-400 de grame de pomușoare.
„Această idee mi-a venit în anul 2010, când am decis să mă ocup cu agricultura și aveam de ales dintre următoarele culturi: coacăză neagră, zmeură, sau afine. Am ales să mă ocup cu afinele. Am plecat în Europa – Olanda, Germania, Polonia, am urmărit cum se cresc afinele, am discutat cu mulți specialiști care se ocupă cu această cultură.
Am început s caut pământul potrivit pentru creșterea acestei culturi, am transmis solul spre analize. Ulterior, programul ACED s-a interesat de proiectul meu. Ei au decis să mă ajute cu un specialist și ca urmare a venit o persoană din Statele unite ale Americii care mi-a oferit consultanță.
Am creat împreună un plan în care este stabilit ce trebuie să facem în primul an, în al doilea și așa mai departe și așa a început propriu-zis activitatea mea”, povestește Iurie Tarai despre începutul afacerii sale.
Acum, ajutat de 15-20 de oameni sezonier, împreună cu soția sa, Iurie Tarai, reușește să administreze cu succes afacerea cu plantație de afine.
De ce Lolly Berry.
A decis să-ți numească afacerea Lolly Berry, dintr-un motiv special.
Americanii spun că dacă sădiți afine, atunci nu o faceți pentru voi, o faceți pentru copii, nepoți, strănepoți. Afinele, ca și cultură, crește foarte greu, însă aduce roade și 50, chiar și 80 de ani, ceea ce nu poți spune despre zmeură sau coacăza neagră, acesta fiind și unul dintre factorii care m-au determinat să o plantez”.„Berry înseamnă pomușoare, iar Lolly…. Lolly este fiica mea, Lolita.
Provocări.
Printre cele mai mari provocări pe care le-a avut, a fost lipsa acestei culturi în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova. Ministerul Agriculturii, ANSA erau foarte sceptici privind viitorul afacerii sau a acestei plantații.
Deși i-a fost recomandata de către unii oficiali să cultive porumb sau alte culturi, acesta nu s-a dat bătut. „Doar nici porumbul nu a fost crescut mereu pe continentul european, nu că în Moldova”.
În jumătate de an problema a fost soluționată cu ajutorul juriștilor și specialiștilor ACED și a obținut permisiunea de a importa puieți de afine. E frumoasă vestea, însă Iurie Tarai a primit și o scrisoare în care este scris că el nu are dreptul de a beneficia de scutiri sau indemnizații pentru cultivarea acestei culturi, așa cum se întâmplă în alte cazuri. Astfel, toate riscurile naturale Iurie Tarai și le asumă de unul singur.
O altă provocare a fost și lipsa mașinilor necesare, a îngrășămintelor, așa cum până la acel moment, cultura afinelor era necunoscută în țara noastră.
Distribuitori
Cât despre semnarea contractelor cu viitorii distribuitori, proprietarul Lolly Berry spune că deocamdată nu a stabilește înțelegeri în acest scop. Se întâmplă pentru că este complicat să estimezi deocamdată prețul final, așa cum este complicat de estimat investițiile totale. Prețul ar putea fi format abia după acest an.
Nu planifică să le comercializeze de la bun început în magazinele mari, ci să semneze contracte cu hoteluri și restaurante. Comercializarea retail ar putea fi posibilă doar după ce se va mări și roada obținută, adică după ceva timp.
Acesta este un preț ireal, spune Iurie Tarai. După el, această pomușoară este scumpă pe piața din Moldova pentru că este mică concurența, dar și pentru că costurile pentru a o crește sunt foarte mari. Afinele nu cresc oriunde, necesită o tehnologie specială.
Totodată, dat fiind faptul că afinele nu cresc oriunde, cererea este în permanență mai mare decât oferta, fenomen ce asigură existența unei afaceri din orice domeniu.
Mai mult, afinele sunt recunoscute și pentru beneficiile sale. „Este unica pomușoară pe care o pot mânca și bebelușii, aceasta din cauza că afinele nu sunt alergice”, spune Iurie Tarai.
Sfaturi pentru antreprenori
Nu trebuie să te temi. Trebuie să fii încrezător în tine și puterile tale, pentru că de altfel niciun ban nu te ajută.
„În perioada de când am decis să încep această afacere și până la plantarea afinelor au fost foarte multe provocări. Spuneau că nici solul nu corespunde și că oamenii de la noi nu știu cum să crească această pomușoară… Cu toate acestea, atunci când ai încredere că vei reuși, când spui că totul va fi bine, lucrurile prind viață. Iată că în acest an am văzut și noi prima roadă a afinelor moldovenești.
Cumva la un seminar am fost întrebat dacă am studii în domeniul agricol. Știți, dacă aveam studii în domeniul acesta, atunci nu creșteam afine, pentru că atunci când știi anumite standarde peste care nu poți trece, nu reușești să improvizezi.
Atunci când nu știi care sunt aceste standarde, îți este mult mai simplu să reușești într-un domeniu inovativ.”
Ajutor din partea partenerilor externi
„Problema nu constă în bani. Mulți îmi reproșează că poporul american m-a ajutat, dar eu am început această afacere nu pentru că americanii urmau să mă ajute. Pentru ca partenerii externi să te ajute, este nevoie să faci ceva, să demonstrezi implicare și efort.
Au trecut aproape doi ani până când mi s-a propus un ajutor. Nu le-am cerut niciodată bani sau altceva, am fost și sunt foarte mulțumit pentru consultările oferite, pentru că m-au ajutat să văd cum se îngrijește această cultură peste hotare, la expoziții internaționale.
Ajutorul a venit ulterior, după ce am investit. Au venit cu propunerea de a cumpăra tehnica necesară, pentru că ei nu oferă direct bani.”
Planuri de viitor
„Când desfășori o astfel de activitate economică, nu trebuie să inventezi bicicleta. În viitor planificăm să cumpărăm frigidere.
Îmi place mult exemplul olandez. După mine, ei sunt numărul unu în domeniul agriculturii în întreaga lume. Rămâi impresionat de ce soiuri cultivă, cum valorifică la maximum cultura, astfel încât nici măcar o pomușoară să se piardă, totul se vinde, se prelucrează.
De exemplu, un olandez pe are l-am vizitat în Olanda, are și tehnică pentru împachetare, frigidere, tehnică pentru prelucrare, de producere a dulcețurilor și sucurilor.”
O afacere pentru viitorul copiilor
Afacerea lui nu este mare, însă o valorifică la maximum. Trebuie să fim realiști. Nu trebuie să ne construim planuri de Napoleon și într-o bună zi să te decepționezi pentru că ceva nu îți reușește.
Trebuie să fim realiști. Atunci când veți găsi balanța ideală dintre posibilități și necesități, atunci va fi stabilit varianta ideală.
Iurie Tarai spune că și-a găsit balanța ideală: aceasta este familia, copiii, lucrul și că nu are nevoie de mai mult. Tot ceea ce face este pentru copii, așa cum este și motto-ul familiei sale – „Tor ce este mai bun – copiilor”.
Sursa: bani.md