Unitatea este dotată cu boxe pentru păstrarea tehnicii de intervenție și a autospecialelor, o boxă pentru reparații și spălarea tehnicii, spații de antrenament, generator electric în caz de pană de curent, oficii de lucru. În cadrul stației activează 24 de angajați IGSU care asigură securitatea în situații de risc a 81 mii de oameni din 45 de localități din raion.
„Vremurile prin care trecem cu toții ne pun la mari încercări. Anomaliile naturale și fenomenele climatice extreme ne învață două lucruri importante. Primul lucru e că trebuie să fim gata să întâmpinăm provocările. A doua lecție este că în fața pericolelor cooperarea între state este esențială”, a menționat Natalia Gavrilița în luarea de cuvânt.
Șefa adjunctă a misiunii Ambasadei SUA în Republica Moldova, Laura Hruby, a declarat: „Construcția stației a fost o investiție din partea Guvernului și poporului american pentru sănătatea, siguranța și prosperitatea poporului Republicii Moldova. Este încă o dovadă a parteneriatului puternic și de lungă durată între Republica Moldova și SUA.”
La ceremonia de lansare au mai fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, șeful Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI – Mihail Harabagiu și reprezentanți ai autorităților publice locale.
Construcția Unității de Salvatori și Pompieri a fost posibilă grație suportului Comandamentului European al Forțelor Armate SUA și Oficiului de Cooperare Militară al Ambasadei SUA în Republica Moldova. Costul total al proiectului se ridică la 500 mii de dolari americani, dintre care 900 mii de lei au fost investiți de Guvernul Republicii Moldova, iar 1 milion de lei de către Consiliul raionului Anenii Noi. Este a douăsprezecea stație de acest tip construită în Moldova cu suportul acestui program.
În cadrul evenimentului a avut loc ceremonia de repartizare a cinci autospeciale noi pentru intervenții de salvare pentru raioanele Anenii Noi, Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Edineț. Autospecialele noi au fost achiziționate în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea infrastructurii de operare a serviciului SMURD Republica Moldova şi România”, finanţat de Uniunea Europeană.
Cristina Pendea