Agenţia „Moldsilva” urmăreşte cu atenţie informaţiile ce vizează ramura silvică, iar realizarea procesului de comunicare publică asigură fluxul informaţional pentru societate. Astfel, o comisie specială va efectua ancheta de serviciu în cazul entităţii silvice Hînceşti. Totodată, se constată că preponderent în ultima perioadă, comunitatea silvicultorilor din Republica Moldova a devenit ţinta unor atacuri fără precedent, interpretări manipulatorii ale realităţii şi ale proceselor silviculturale, insinuări şi învinuiri aberante, informează PROVINCIAL, cu referire la un comunicat de presă.
„Luând act de toate informaţiile recente, ce vizează Întreprinderea pentru Silvicultură „Hînceşti-Silva”, menţionăm faptul că noi suntem cointeresaţi, în primul rând, să elucidăm toate faptele şi circumstanţele ce sunt vehiculate în mass-media şi de aceea am decis formarea unei comisii speciale ce va iniţia o anchetă de serviciu”, afirmă „Moldsilva”.
Astfel, comisia respectivă este formată prin ordinul directorului Agenţiei „Moldsilva” nr. 157 din 04.06.2021 şi include cei mai buni specialişti din ramura silvică, cu rezultate notorii şi experienţă de activitate. Misiunea acestor persoane va consta în realizarea unei analize minuţioase a tuturor faptelor expuse în materialele jurnalistice şi expunerea concluziilor de rigoare pe fiecare caz în parte. Absolut toate materialele din ancheta de serviciu vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor şi societăţii, fie pentru a proteja bunul nume al silvicultorilor oneşti care îşi îndeplinesc cu sârguinţă obligaţiunile de a dezvolta pădurile ţării, fie pentru a elucida cazurile negative şi persoanele care au ales să încalce legislaţia silvică.
De asemenea, agenţia, menţionează că pretinsele încălcări vizate în materialele de investigaţie au avut loc în perioade anterioare (2017-2019), până la mandatul actualei conduceri a Agenţiei „Moldsilva”, totuşi, sunt, în primul rând, cointeresaţi în stabilirea adevărului şi promovarea unor principii clare şi transparente de transpunere a legislaţiei silvice în practica de activitate a entităţilor silvice din subordine.
„Reprezentanţii acestei comisii vor avea destule împuterniciri şi condiţii favorabile pentru cercetarea minuţioasă a tuturor faptelor expuse în materialele jurnalistice, iar probele acumulate vor fi transmise organelor procuraturii şi la CNA. Exact aşa precum am făcut-o deja în peste 20 de cazuri, pe perioada anului curent de activitate, sperând în înfăptuirea unei justiţii corecte. Actualmente materiale similare au fost expediate în adresa Procuraturii Generale şi a Procuraturilor de la Hînceşti şi Ungheni.
Nu mai mică ne este mirarea când persoanele care au admis încălcări frecvente şi care sunt eliberate din serviciu pentru gravitatea faptelor admise în activitate, după o anumită perioadă de timp se prezintă înapoi la serviciu, fiind bizar îndreptăţite de deciziile judecăţii. Dar deja cum este înfăptuit actul justiţiei, evident, nu ţine de responsabilitatea noastră, noi asumându-ne doar consecinţele.
În acelaşi context, menţionăm faptul că specialiştii ce activează în cadrul entităţilor silvice sunt angajaţi de către Agenţia„Moldsilva” ci de întreprinderile silvice, conform Hotărârii de Guvern nr. 150 din 02.03.2010 cu modificările şi completările ulterioare.
Suntem absolut convinşi că transparenţa este cel mai sigur şi efectiv model de dezvoltare, când rezultatele concrete şi vizibile caracterizează activitatea silvicultorului sau a entităţii silvice. Totuşi, incidenţa sau coincidenţa unor evenimente ne demonstrează faptul că absolut toate persoanele care în diverse perioade au ales să facă declaraţii de răsunet despre pretinsele deficienţe în ramura silvică, au procedat aşa exact după ce au fost sancţionaţi pentru tăieri ilicite, management defectuos, sau alte lacune admise în activitate. Deci, atât timp cât te dedai unor încălcări şi nu eşti pedepsit toată activitatea ramurii silvice este regulamentară, iar atunci când plăteşti cu funcţia pentru carenţe sistematice, descoperi în sine un spirit rebel – luptător pentru dreptatea imaginară” a comunicat agenţia „Moldsilva”
Totodată, „Moldsilva”, mizează, şi de această dată, pe ajutorul populaţiei, pentru ca în cazurile când consideră că sunt înregistrate abuzuri să informeze la Linia specializată anticorupţie, tel. 022 211-311. Acţiunile comune dau roade, deoarece exact aşa s-a întâmplat cu demolarea construcţiilor neautorizate din pădurea de la Durleşti.
Pe lângă aceasta, Agenţia „Moldsilva” adaugă: „ ne asumăm responsabilitatea să efectuăm o anchetă veridică de serviciu pentru a stabili adevărul şi să vă informăm oportun despre toate concluziile acestei comisii pentru ca opinia publică să cunoască realitatea dintr-o sursă sigură, nu din frustrările sau emoţiile unor persoane certate cu legea”.
Cristina Tomac