Pe 5 iunie, la nivel mondial este marcată Ziua Mediului – cel mai mare eveniment de mediu, aprobat în anul 1972, de reprezentanții a 113 state, la Stockholm în cadrul Conferinței mondiale pentru mediu.
În anul 2021, tematica Zilei Mediului este „Restaurarea ecosistemelor!”. Prin acest slogan, populația este îndemnată să intervină cu inițiative și acțiuni comune pentru a reitera importanța priorităților de protecție a mediului la nivel mondial, național și local, activități ce pun baza schimbărilor pozitive în domeniul managementului de mediu.
Concomitent cu Ziua mondială a Mediului, în Republica Moldova, din anul 2010, este consemnată Ziua profesională a lucrătorilor în domeniul protecției mediului înconjurător. Cu acest prilej, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat o ședință on-line, cu participarea instituțiilor aferente domeniului mediului, în cadrul căreia ministrul Ion PERJU a vorbit despre înregistrarea unor rezultate tangibile menite să contribuie la promovarea și implementarea politicilor de reducere a poluării mediului, de protecție și conservare a resurselor naturale.
„Prin eforturi conjugate, s-a reușit înregistrarea unor rezultate tangibile menite să contribuie la realizarea principiilor privind: dezvoltarea durabilă; perfecționarea cadrului normativ de mediu la prevederile legislației UE; elaborarea reglementarilor de punere în aplicare a noului cadru normativ privind prevenirea poluării, protecția aerului atmosferic, gestionarea resurselor naturale și resurselor de apă, managementul deșeurilor și substanțelor chimice și schimbări climatice. În acest sens, Vă mulțumexc, vă exprim respect și recunoștință pentru munca asiduă, depusă; pentru devotamentul, responsabilitatea și efortul zilnic – întru dezvoltarea acestui segment extrem de important și complex, aducând contribuții profesionale valoroase, dar și un progres consistent la promovarea și implementarea politicilor de reducere a poluării mediului”, a transmis oficialul.
În același context, oficialul a comunicat că în acest an, agenda evenimentelor dedicate acțiunilor de conștientizare privind necesitatea protecției mediului a avut un format extins, fiind organizate la nivel național, un șir de evenimente menite să contribuie la promovarea viziunii şi priorităților prin care Republica Moldova s-ar putea alinia la obiectivele Pactului Verde European, ce vizează eficientizarea resurselor și durabilitatea economiei Uniunii Europene.
„Evenimentul din acest an va marca, de asemenea, lansarea Deceniului ONU privind restaurarea ecosistemelor 2021-2030, care-și propune să prevină și să oprească degradarea ecosistemelor de pe întreaga planetă. Eforturile instituțiilor de mediu din țara noastră sunt concentrate pe realizarea activităților de protecție și utilizare rațională a resurselor naturale disponibile în Republica Moldova, precum și implementarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor internaționale, dar și în documentele naționale de politici strategice. În context, menționez că, MADRM înregistrează rezultate pozitive cu suportul instituțiilor de profil și cu efortul conjugat al angajaților”, a subliniat Ion PERJU.
Notă: În Republica Moldova există opt instituții în domeniul protecției mediului aflate în subordinea și monitorizarea MADRM, și anume: Agenția de Mediu; Agenția „Apele Moldovei”; Agenția „Moldsilva”; Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale; Agenția Națională pentru Reglementarea Activităților Nucleare și Radiologice; Inspectoratul pentru Protecția Mediului; Serviciul Hidrometeorologic de Stat; Unitatea de implementare a proiectelor de mediu. De asemenea, în țara noastră, sunt înființate peste 50 de ONG-uri preocupate de protecția mediului.
Doina Secrieru