În seara zilei de ieri, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din raionul Telenești au fost alertați pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident produs pe traseu în apropiere de localitatea Sărătenii Vechi, raionul Telenești, informează PROVINCIAL.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:45. Potrivit primelor informații, un autovehicul de model Opel Astra s-a tamponat într-un parapet metalic. În consecință conducătorul auto – un bărbat în vârstă de 30 de ani a rămas blocat în fiarele autoturismului.
La fața locului a interveni un echipaj de salvatori care e efectuat lucrări de descarcerare și deblocare a persoanei încarcerate. După finalizarea operațiunii, bărbatul a fost preluat de echipa de medici ajunși la fața locului, fiind internat cu diverse traumatisme în spitalul raional din Telenești.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele de drept. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 29 situații de risc.
Doina Secrieru