
Din 2 martie, vor începe lucrările în cadrul proiectului „Construcția pieței agroalimentare în municipiul Ungheni”.
Potrivit Primăriei, la momentul de față, este pregătit terenul pentru construcții, comercianții sunt transferați pe un teren adiacent, în preajma magazinului „Europa Lux”, unde vor putea să-li desfășoare activitatea în condiții similare.
Totodată, specialiștii Primăriei municipiului Ungheni fac ultimele retușuri la proiectele de execuție ale căilor de acces.
Conform proiectului, vor fi construite 30 de pavilioane a câte 4 locuri de vânzare fiecare, rețele de apă și canalizare, 2 blocuri cu suprafața totală de circa 350 m p. pentru personal, punct medical, blocuri sanitare, pază. Termenul de construcție a pieței agroalimentare e de 6 luni.
Reamintim că, proiectul este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul ADR Centru, cu sprijinul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și contribuția autorităților publice locale. Valoarea totală a investiției e de aproximativ 17,55 milioane lei, dintre care 15 milioane – sunt surse ale FNDRL, iar restul – contribuția Primăriei Ungheni.























