Impactul schimbărilor climaterice, resimțit în ultima perioadă, relevă vulnerabilitățile sectorului vitivinicol, fiind cea mai mare provocare cu care se confruntă acesta. În țara noastră, din cauza condițiilor meteorologice din ultimul an, marcat de înghețuri și secetă, roada de struguri ar putea fi cea mai mică din ultimul deceniu, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, „totuși, stocurile de vinuri disponibile în ajun de recoltarea strugurilor pot compensa cererea de pe piețele interne și externe. Ținând cont de evoluția climei, este necesară identificarea și adoptarea unor soluții viabile pe termen lung, întrucât lipsa precipitațiilor poate diminua drastic adaptabilitatea viței-de-vie la noile condiții”.
Cele mai recente date ale Oficiului Național al Viei și Vinului, instituție responsabilă de dezvoltarea sectorului vitivinicol din RM, arată că:
· Stocurile vinăriilor sunt estimate la nivelul anului precedent – circa 21 mil. dal sau cu 35% mai mari comparativ cu media multianuală;
· În industria vitivinicolă, în pofida pandemiei, nivelul exporturilor este satisfăcător, deși piața globală de vinuri se confruntă cu o descreștere de circa 15-30%;
· În primele 7 luni ale anului, exportul de vin a înregistrat pierderi în volum de 5,5 mil. litri (6,5%) și în valoare – 87 mil. lei (6,8%);
· Piața vinului îmbuteliat atestă o creștere de 5% în volum și o modestă creștere de 0,2% în valoare;
· Piața vinului în vrac este cea mai afectată și a înregistrat scăderi cu 11% în volum și 16% în valoare;
· Seceta severă, înghețul de primăvară și grindina sunt factorii care cauzează pierderea a circa 30-50% din cantitatea de struguri;
· Cantitatea de struguri destinată produselor vitivinicole se estimează la circa 150-200 mii tone și un volum de vin de 8-10 mil. dal.
Dina Roșca