Mesaje de Paşte sau Mesaje de Paşti? Regretatul lingvist George Pruteanu ne scoate din această dilemă.
“Multă lume m-a întrebat cum se spune corect: Paşti sau Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în originile sale – dacă trecem de etapa ebraică “pesah” – şi acea azimioară numită pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de părere că mielul jertfit purta acest nume, de “pască”). La plural, acest cuvînt face “paşti”: o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: “să pască, să paşti” sau a naşte: “să nască, să naşti” etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul “Paşte”, spunîndu-se, firesc, fie “sărbătorile de Paşti”, fie “sărbătoarea Paştelui”. Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă.
Spre a vă convinge suplimentar că aceste două forme sunt folosite aleatoriu, ori una ori alta, fără vreo deosebire de sens, am cules din din Dicţionarul limbii române al Academiei (dicţionarul tezaur), cîteva atestări ale cuvîntului în limba veche, unde le găsim în mod egal pe amîndouă. La Coresi aflăm “Paştile” (“Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), ca şi la Varlaam (“mieluşelul Paştilor”), dar în marea Biblie de la 1688 găsim “Paştele” (“Va face Paştele Domnului în luna a doua într-a patrasprăzecea zi”). Venind mai încoace, la Coşbuc găsim “Paşti” (“Era după Paşti şi era un timp bun”), dar la Negruzzi, Hasdeu sau Delavrancea, “Paştele”: iată un citat din Hasdeu: “Ţara mai întîi de toate; Paştele mai pe urmă!”). Şi la scriitorii moderni găsim ambele forme, aşa că, repet, sunt deopotrivă corecte, una fiind percepută ca singular, alta ca plural.
În aceeaşi ordine de idei, aş mai avea de adăugat că există şi un nume de persoană, destul de frecvent în multe ţări, inclusiv a noastră, legat de sărbătoarea Paştelui. E vorba de numele Pascal, foarte obişnuit în româneşte sub forma Pascu. Iniţial, el era atribuit îndeobşte celor născuţi în această perioadă. Originea numelui e uşor depistabilă: ea se află în adjectivul latinesc paschalis (derivat din substantivul pascha) şi care înseamnă “pascal”, “de Paşti”, ceva care ţine de sărbătoarea Paştilor. În documente româneşti, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim deja varianta autohtonă Pascu” (George Pruteanu)
Asadar, Paste sau Pasti? In DOOM si DEX gasim precizarile de mai jos, in legatura cu substantivul propriu “Paste/Pasti” (la care am adaugat si cuvantul “pasca”, pentru ca provine din acelasi etimon (cuvant de origine) latinesc si pentru a ne aminti ca forma corecta de genitiv-dativ este “pascăi”):
DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane), 2005:
!paște/paști (paine sfintita) s.n.pl.art. paștele/paștile
!Paște (sarbatoare) s.propriu m.pl.Paști (doi Paști, dar pl.n. Sfintele Paști)
!pasca (prajitura, paine nedospita) s.f., g.-d. art. pascăi
DEX (Dictionarul explicativ al limbii romane) precizeaza diversele sensuri ale cuvantului si etimologia:
PAȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Invierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea eliberarii acestora din robia egipteana. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Prin urmare, raspunsul clar oferit de DOOM este ca ambele forme – Paste/Pasti – sunt acceptate ca fiind corecte.
Sursa: realitatea.net