Conform deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, slujba la Învierea Domnului se va săvârși respectând cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Sfânta Liturghie pascală va avea loc doar cu participarea slujitorilor și a personalului bisericesc, care ajută la oficierea serviciilor divine. În cazul comunităților monahale, doar cu participarea obștii mănăstirești, se arată într-un comunicat al Mitropoliei.
„Credincioşii mireni sunt îndemnați să înalțe rugăciuni de acasă, având posibilitatea să urmărească slujba praznicală la posturile TV și Radio. Pentru a fi urmărită slujba din fiecare sfânt locaș, pot fi instalate sisteme de sonorizare sau transmisă online pe rețele de socializare. Fiecare parohie va coordona împreună cu administrația publică locală și inspectoratul de poliție din teritoriu modalitatea preluării Focului Sfânt și binecuvântarea prinoaselor din noaptea Învierii”, mai comunică Mitropolia.
Totodată, Mitropolia comunică următoarele:
- Dacă localitatea este compactă și numără câteva zeci de familii, slujitorii se pot deplasa pe la fiecare gospodărie;
- Altă modalitate ar fi binecuvântarea în curtea bisericii, respectându-se toate normele de rigoare (să se intre câte trei persoane, să fie respectată distanța socială, fiecare creștin să poarte masca de protecție și să îmbrace mănuși igienice).
- Persoanele în etate să evite ieșirea din casă. Vecinii, rudele sau voluntarii din parohie le-ar putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi cele sfințite în noaptea Învierii Domnului, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).
Doina Munteanu