Uniunea Europeană susține efectuarea lucrărilor de restaurare la Cetatea Bender și la Circul din Chișinău conform standardelor internaționale. Este vorba despre un proiect în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
„Uniunea Europeană este încântată să poată participa la acest proiect de restaurare pe termen lung, pentru care au fost alocate aproximativ 2,5 milioane de Euro până în 2021. Acest complex istoric este unul de importanță națională și internațională, cu perspective turistice semnificative”, a declarat Fabien Schaeffer, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Programul susține realizarea unui studiu de expertiza tehnică și design, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, care au nevoie de intervenții urgente, precum și lucrările necesare.
„Cetatea este un obiectiv istoric din secolul XV de o importanță foarte mare. Până acum nu a beneficiat de conservare. Lucrările care s-au făcut anterior aici au vizat zona parcului și nu cetatea propriu-zisă. De asta suntem recunoscători Uniunii Europene pentru inițiativă”, a spus directorul cetății, Aleksandr Iaskov.
Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.
Dina Roșca