Corupţia e o maladie şi fiecare dintre noi trebuie să se implice pentru a salva societatea de consecinţele ei. Este mesajul transmis de Kapushon elevilor şi cadrelor didactice din Orhei, informează PROVINCIAL.
Rapperul a desfăşurat, alături de angajaţi ai Centrului Național Anticorupție (CNA) şi voluntari anticorupţie, „O lecţie de integritate” în cadrul căreia i-a îndemnat pe tineri să nu tolereze ilegalităţile la care sunt martori.
Participanţii au audiat mai multe piese din repertoriul interpretului, inclusiv cea mai recentă – „Dacă ai dat, dacă ai luat”, care conţine un mesaj anticorupţie.
Participanţii care au acordat cele mai ingenioase şi interesante întrebări s-au ales cu premii din partea artistului.
În luarea sa de cuvânt, Ion Pruteanu, şef de direcţie la CNA, a vorbit despre importanţa prevenirii corupţiei şi despre mecanismele de semnalare a cazurilor de dare şi luare de mită.
Campania „O lecţie de integritate de la Kapushon” s-a desfăşurat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie curent în mai multe licee, colegii şi universităţi din ţară. Activitatea a fost organizată de PNUD şi Centrul Naţional Anticorupţie.
Doina Secrieru