Începând cu data de 2 decembrie 2019, Republica Moldova este parte a programului Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI): e-PCT. Astfel, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în calitate de oficiu receptor pentru cererile internaționale de brevet de invenție depuse prin sistemul Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor (PCT), acceptă, din 2 decembrie curent, depunerea electronică a cererilor PCT, informează Provincial.
E-PCT reprezintă un portal care asigură managementul documentelor depuse conform tratatului PCT, destinat solicitanților și oficiilor receptoare. Începând din 2015, portalul este disponibil în 10 limbi.
Funcțiile portalului e-PCT sunt: depunerea cererilor de brevet de invenție; transmiterea materialelor cererii internaționale Biroului Internațional OMPI și autorității internaționale de documentare PCT; vizualizarea cererilor internaționale depuse, precum și prelucrarea cererilor internaționale depuse de către oficiile receptoare.
Acest serviciu oferă următoarele posibilități: de a depune cererile internaționale în orice limbă; de a depune documente, ulterior depunerii cererii internaționale; de a vizualiza documentele depuse; de a primi notificări on-line; de a vizualiza datele bibliografice în regim on-line și modificările survenite; de a transmite on-line cererea internațională la BI OMPI și la autoritatea internațională de cercetare documentară desemnată; accesul securizat al solicitanților la cererile lor internaționale depuse. De asemenea, se oferă o reducere de taxă internațională PCT de 200 franci elvețieni la depunerea prin acest portal,în acest sens nefiind necesară instalarea unui program special, ca în cazul depunerii în mod electronic a cererilor internaționale conform tratatului PCT.
Mai multe informații despre e-PCT pot fi găsite aici:
Informaţie despre e-PCT: https://pct.eservices.wipo.int/direct.aspx?T=EN&NodeID=169&UG=4&timeoffsetcookie=1
Informaţie despre e-PCT pentru oficiile receptoare: https://pct.wipo.int/ePCTExternal/pages/landing_offices.xhtml
Informaţie despre e-PCT pentru solicitanţi şi terţi: https://pct.wipo.int/ePCTExternal/pages/landing.xhtml
Dina Roșca