
În perioada 18–20 septembrie 2026, circuitul de motocros din Valea Rusului, sectorul Dănuțeni, va găzdui etapa a VII-a a Campionatului Balcanic de Motocros – BMU Balkan Motocross Championship.
Timp de trei zile, circuitul va răsuna de motoare, iar sportivi din mai multe țări vor transforma competiția într-un adevărat spectacol al vitezei, curajului și adrenalinei.
Motociclete de competiție, dueluri spectaculoase pe circuit și emoții la fiecare tur îi așteaptă pe iubitorii sporturilor cu motor, dar și pe toți cei dornici să trăiască atmosfera unei competiții internaționale.



















