
Ungheniul a primit un cadou deosebit cu ocazia aniversării a 564 de ani de la prima mențiune documentară a orașului.
În dimineața zilei de 20 august, la Ungheni au ajuns 2 autocare Renault și un microbuz Ford, donate de Compania de Transport Public Cluj-Napoca.
“Mulțumim, Primăria Cluj-Napoca! Mulțumim, Compania de Transport Public Cluj-Napoca!,” declară autorităţile.
Amintim că, anterior, tot clujenii au donat 3 microbuze și 2 autobuze, utilizate, în prezent, la transportarea sportivilor, artiștilor, elevilor noștri la diverse competiții și evenimente raionale și naționale.
Cele trei unități de transport, donate acum, vor fi utilizate la fel de ungheneni și în folosul unghenenilor.

























