
Accesul copiilor și tinerilor de etnie romă la educație, precum și măsurile de prevenire a abandonului școlar au fost discutate în cadrul unei reuniuni consultative organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la Soroca.
Potrivit unui comunicat, la eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, ai instituțiilor de învățământ, mediatori comunitari, organizații ale societății civile rome, părinți, dar și reprezentanți ai organizațiilor naționale și internaționale partenere.
În cadrul reuniunii au fost prezentate măsurile afirmative promovate de Ministerul Educației și Cercetării pentru facilitarea accesului și menținerii copiilor și tinerilor romi în sistemul educațional:
- rezervarea a 10% din locurile disponibile în clasa I și în clasa a X-a pentru copiii de etnie romă;
- facilități la admiterea în învățământul profesional tehnic și superior, inclusiv locuri bugetare dedicate, scutirea de taxa de înscriere;
- acordarea burselor de merit în valoare de 1200 de lei lunar începând din clasa a X-a pentru elevii și studenții romi cu rezultate bune la învățătură;
- majorarea bursei sociale pentru elevii și studenții proveniți din familii social-vulnerabile, de la 720 de lei la 1.000 de lei, măsură care contribuie la reducerea riscului de abandon școlar și la susținerea continuării studiilor.
„Ne dorim ca niciun copil să nu renunțe la școală din cauza dificultăților sociale sau a discriminării. De aceea, Ministerul Educației și Cercetării oferă mai multe forme de sprijin pentru copiii și tinerii romi. Este important ca fiecare familie să știe că aceste oportunități există și să le poată folosi. Totodată, rezultatele depind de implicarea tuturor, autorităților, școlilor, mediatorilor comunitari, organizațiilor rome și, nu în ultimul rând, a părinților”, a subliniat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Participanții au discutat despre provocările legate de frecventarea școlii de către copiii romi, importanța educației timpurii și necesitatea unei colaborări permanente între autorități, instituțiile de învățământ și comunitatea romă. Totodată, părinții prezenți au adresat întrebări privind înscrierea copiilor în instituțiile de învățământ și formele de sprijin oferite de stat.
Reuniunea de la Soroca face parte din seria întâlnirilor teritoriale organizate pentru promovarea incluziunii educaționale și implementarea politicilor publice care urmăresc asigurarea accesului echitabil la educație pentru toți copiii.



















