
La data de 30 iulie 2026, în cadrul Centrului de prestare a serviciilor sociale STAS Cahul, a avut loc deschiderea oficială a Serviciului social „RESPIRO”, destinat sprijinirii persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și familiilor acestora.
La eveniment au participat Vasile Cuşca, Secretar de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Igor Șevcenco, șeful Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat, Pavel Groza, președintele raionului Cahul, Tatiana Seredenco, vicepreședinta raionului Cahul, Oxana Radu, directoarea Agenției Teritoriale de Asistență Socială Sud, precum și Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul.
În cadrul evenimentului, participanții au fost familiarizați cu activitatea Serviciului social „RESPIRO”, după care au vizitat spațiile și dotările acestuia, evidențiind importanța dezvoltării serviciilor sociale moderne și accesibile pentru comunitate.


















