
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, proiectele din domeniul mediului și posibilitățile de extindere a colaborării cu Suedia au fost discutate astăzi de secretarii de stat, Aliona Rusnac și Grigore Stratulat, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Petra Lärke, și Lisa Fredriksson, șefa Departamentului pentru Europa din cadrul Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare.
Secretarul de stat, Grigore Stratulat, a mulțumit Suediei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în domeniul protecției mediului și și-a exprimat interesul pentru continuarea colaborării, în special în procesul de adaptare a legislației naționale la cerințele Uniunii Europene. În acest context, a fost discutată posibilitatea implicării experților suedezi în elaborarea regulilor privind gestionarea substanțelor chimice și dezvoltarea unui sistem electronic pentru evidența acestora.
Totodată, secretara de stat, Aliona Rusnac, a subliniat importanța pregătirii Republicii Moldova pentru identificarea siturilor de importanță comunitară, în perspectiva includerii acestora în rețeaua europeană Natura 2000, rețea care contribuie la asigurarea protecției și conservarea habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică.
În acest context, a fost discutată posibilitatea acordării sprijinului Suediei pentru crearea unei instituții responsabile de administrarea ariilor naturale protejate.
Părțile au discutat și despre noi posibilități de cooperare care să contribuie la protejarea mediului și la integrarea europeană a Republicii Moldova.



















