
În contextul temperaturilor ridicate prognozate, Primăria municipiului Bălți îndeamnă locuitorii să manifeste responsabilitate și să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile competente pentru prevenirea efectelor negative ale caniculei.
Potrivit prognozelor meteorologice, în următoarele zile temperaturile maxime ale aerului vor depăși +33°C, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Pentru protejarea sănătății, recomandăm cetățenilor:
- evitați expunerea prelungită la soare, în special în intervalul 11:00–17:00;
- consumați suficiente lichide, chiar și în lipsa senzației de sete;
- purtați haine lejere, de culori deschise, precum și pălării sau șepci și folosiți mijloace de protecție împotriva razelor solare;
- evitați efortul fizic intens în aer liber în orele de vârf;
- nu lăsați copiii, persoanele în vârstă sau animalele de companie în autoturisme staționate, nici măcar pentru perioade scurte;
- acordați o atenție deosebită copiilor, persoanelor în etate, femeilor însărcinate și persoanelor care suferă de boli cronice sau cardiovasculare;
- evitați utilizarea focului deschis în apropierea vegetației uscate, terenurilor agricole și spațiilor verzi, întrucât temperaturile ridicate sporesc riscul producerii incendiilor.
Primăria municipiului Bălți îndeamnă cetățenii să aibă grijă de propria sănătate și de cei din jur. În cazul în care observați persoane care au nevoie de ajutor din cauza temperaturilor ridicate, oferiți-le sprijin sau solicitați intervenția serviciilor competente.
În situații de urgență, apelați numărul unic 112.



















