
Președintele Raionului Orhei, Valentin Uncu, împreună cu agricultorul Igor Ivanov și un grup de specialiști din cadrul Consiliului Raional Orhei, au efectuat o vizită de lucru la Gospodăria Țărănească „Petru Maler” din comuna Jora de Mijloc, pentru a se familiariza cu tehnologiile moderne implementate în procesul de producere și recoltare a fructelor.
În cadrul vizitei, delegația a asistat la procesul mecanizat de recoltare a vișinelor, realizat cu ajutorul a trei instalații performante care permite scuturarea controlată a pomilor, colectarea a circa 60 de toane de fructe pe zi pe o platformă specială și transportarea lor automată spre sistemul de sortare. O asemenea tehnologie reduce semnificativ timpul de recoltare, optimizează costurile și diminuează dependența de forța de muncă sezonieră.
În condițiile în care în localitățile rurale se resimte tot mai acut lipsa brațelor de muncă, iar numărul persoanelor apte de muncă este în continuă scădere, investițiile în mecanizarea proceselor agricole nu mai reprezintă doar o opțiune, ci o necesitate. Exemplul gospodăriei conduse de Petru Maler demonstrează că agricultura modernă poate face față acestor provocări prin utilizarea tehnologiilor inovatoare și a echipamentelor performante.
De asemenea, membrii delegației au vizitat livada de caise a gospodăriei, unde au fost prezentate investițiile realizate în infrastructura agricolă: sistemul de irigare, sistemul de protecție împotriva înghețurilor târzii de primăvară și sistemul antigrindină. Aceste soluții moderne contribuie la diminuarea riscurilor climatice și la obținerea unor producții stabile și de calitate.
Președintele Raionului Orhei a apreciat eforturile și spiritul antreprenorial al agricultorului Petru Maler, subliniind că asemenea investiții reprezintă un exemplu de bună practică pentru întreaga comunitate agricolă a raionului.
„Agricultura de astăzi înseamnă investiții, tehnologie și adaptare continuă la noile provocări. Munca depusă de domnul Petru Maler demonstrează că performanța este posibilă atunci când există viziune și dorință de a implementa soluții moderne. Consiliul Raional Orhei va susține și încuraja întotdeauna agricultorii care investesc în dezvoltare și contribuie la creșterea competitivității agriculturii din raion”, a declarat Valentin Uncu.
Consiliul Raional Orhei încurajează schimbul de experiență între agricultori și promovarea exemplelor de succes din teritoriu, astfel încât practicile moderne care și-au demonstrat eficiența să fie preluate și aplicate de cât mai multe gospodării agricole. Dezvoltarea unei agriculturi performante și reziliente depinde de capacitatea fermierilor de a valorifica inovația, de a investi în tehnologie și de a colabora pentru un viitor sustenabil al satelor din raionul Orhei.



























