
Astăzi, 22 septembrie, la Primăria municipiului Bălți a avut loc atelierul de lucru cu genericul „Biodiversitatea urbană sub impactul presiunilor și amenințărilor de mediu – abordări ecosistemice și de securitate ecologică”.
Evenimentul a fost organizat cu participarea Institutului de Ecologie și Geografie al Universității de Stat din Moldova, în cadrul proiectului de cercetare „Fundamente pentru orașe verzi, sănătoase și reziliente – Evaluarea complexă, protecția și promovarea sustenabilității biodiversității spațiilor verzi urbane în contextul modificărilor de mediu, inclusiv al schimbărilor climatice”.
La atelier au participat specialiști în domeniul ecologiei și geografiei, reprezentanți ai Primăriei municipiului Bălți, precum și angajați ai Î.M. „Amenajarea teritoriului și spații verzi Bălți”, întreprindere responsabilă de gestionarea spațiilor verzi și a plantațiilor din municipiu.
În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele cercetărilor realizate în municipiul Bălți, inclusiv în Parcul „Victoria” și Parcul „Mihai Volontir”. Participanții au analizat impactul poluării, schimbărilor climatice, speciilor invazive și degradării habitatelor asupra stării spațiilor verzi urbane și a biodiversității.
Un subiect aparte l-a constituit evaluarea vulnerabilității și rezilienței biodiversității urbane, precum și percepția populației asupra calității spațiilor verzi, beneficiilor de mediu și gestionării durabile a acestora.
Specialiștii au prezentat, de asemenea, recomandări și bune practici bazate pe abordări ecosistemice pentru protecția și conservarea biodiversității, asigurarea sustenabilității ecologice și îmbunătățirea calității mediului urban.



















