
La 19 august curent, la Şcoala Raională de Sport Orhei, a avut loc ceremonia oficială de deschidere a 𝗰𝗲𝗹𝗲𝗶 𝗱𝗲-𝗮 𝗫𝗜𝗜-𝗮 𝗲𝗱𝗶ț𝗶𝗶 𝗮 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗹𝗮 𝗕𝗼𝘅 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗮𝗰𝗿𝗮𝘁 𝗭𝗶𝗹𝗲𝗶 𝗜𝗻𝗱𝗲𝗽𝗲𝗻𝗱𝗲𝗻ț𝗲𝗶 𝗥𝗲𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮.
Competiția se desfășoară în perioada 18-21 august 2026 și reunește la Orhei 𝗮𝗽𝗿𝗼𝘅𝗶𝗺𝗮𝘁𝗶𝘃 𝟭𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝗶𝘃𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗲𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 ș𝗶 𝗨𝗰𝗿𝗮𝗶𝗻𝗮, care concurează la categoriile juniori, elevi I și elevi II.
La ceremonia de deschidere au participat Valentin Uncu, Președintele Raionului Orhei, Igor Ivanov, Vicepreședintele Raionului Orhei, Svetlana Postolache, Viceprimarul municipiului Orhei, Vitalie Patraș, Directorul Școlii Raionale de Sport Orhei, Cristian Botnarenco, Șeful Serviciului Tineret și Sport din cadrul Consiliului Raional Orhei, precum și Mihai Buhaniuc, Antrenor Emerit al Republicii Moldova la Box și principalul organizator al competiției.
Adresându-se sportivilor, antrenorilor și oaspeților, preşedintele raionului Orhei, Valentin Uncu, a subliniat că această competiție, dedicată Zilei Independenței, promovează prin sport valori care ne unesc – libertatea, pacea, prietenia și respectul.
„Dragi sportivi, vă doresc lupte frumoase și corecte, mult succes și, mai presus de toate, respect față de adversar. Demonstrați în ring nu doar forță, ci și disciplină, curaj și caracter. Bine ați venit la Orhei! Succes tuturor și La mulți ani, Republica Moldova!,” a declarat Valentin Uncu.
Consiliul Raional Orhei le-a urat tuturor participanților succes, lupte frumoase și corecte, rezultate pe măsura pregătirii și cât mai multe experiențe frumoase la Orhei.


























