
Primăria orașului Ialoveni informează despre realizarea unui nou proiect de amenajare urbană și identitate vizuală – instalarea logoului luminos „Eu ❤️ Ialoveni”.
“Acest simbol nu este doar un element decorativ. Este o expresie a dragostei față de orașul nostru, a sentimentului de apartenență și a mândriei de a spune: Ialoveni este acasă,” spun autorităţile.
Totodată, prin acest proiect, Primăria orașului Ialoveni și-a propus să ofere comunității un reper urban frumos, modern și plin de emoție, care să aducă lumină, culoare și un plus de farmec spațiului public.
“Logoul luminos va deveni un loc îndrăgit pentru fotografii, întâlniri și amintiri frumoase, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru oaspeții care ne vizitează,” a conchis Primăria Ialoveni.
Proiectul a fost implementat de Primăria orașului Ialoveni în cadrul acțiunilor de amenajare a spațiilor publice aflate în gestiunea administrației publice locale și de promovare a identității vizuale a orașului.




















