
Pe parcursul nopții, experții Secției tehnico-explozivă a Poliției au finalizat cercetarea la fața locului, în extravilanul satului Ivancea, raionul Orhei, unde, aseară, a fost localizat locul producerii exploziei dronei.
Preliminar, deflagrația aparatului de zbor fără pilot s-a produs în urma impactului acestuia cu arborii din fâșia forestieră aflată în imediata apropiere a traseului G72, la aproximativ 10 metri de partea carosabilă.
La sol a fost identificat un crater cu diametrul de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 30 de centimetri. Pe o rază de aproximativ 30 de metri au fost constatate deteriorări ale copacilor, provocate de suflul exploziei, precum și urme specifice efectului termic.
La aproximativ 15 metri de locul principal al exploziei, pe marginea carosabilului, au mai fost identificate două cratere, cu diametrul de aproximativ 50 și 30 de centimetri.
Pe o rază de aproximativ 120 de metri au fost depistate multiple fragmente ale aparatului de zbor, inclusiv componente ale aripilor din spate, cu marcajul „Герань-4”, blocuri electronice, precum și elemente ale sistemului de propulsie – un motor turboreactiv, care prezintă urme ale efectului termic.
Toate componentele depistate au fost transmise spre expertiză.


















