
O delegație a Primăriei orașului Ialoveni a efectuat o vizită de studiu la partenerii din comuna Tomești, județul Iași, în cadrul proiectului transfrontalier „Dotarea Comunei Tomești și orașului Ialoveni cu echipamente de intervenție în caz de urgență” (ROMD00667 – DEISU), implementat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.
Potrivit autorităţilor, vizita a avut drept scop evaluarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului și stabilirea pașilor următori pentru valorificarea investițiilor realizate. În cadrul ședinței de lucru au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, care au împărtășit experiența și bunele practici privind managementul situațiilor de urgență, intervenția operativă și acordarea primului ajutor.
Programul a inclus și un exercițiu practic de simulare a unui incendiu la Centrul de Zi „Sfânta Maria”, unde a fost testată cu succes tehnica specializată procurată de partenerii din Tomești prin intermediul proiectului. Exercițiul a demonstrat eficiența echipamentelor și importanța pregătirii comune pentru intervenții rapide și coordonate.
Proiectul DEISU confirmă că parteneriatele transfrontaliere contribuie la creșterea siguranței cetățenilor, la schimbul de experiență între instituții și la dezvoltarea unor mecanisme eficiente de cooperare în domeniul situațiilor de urgență. Primăria orașului Ialoveni și partenerii din Tomești își reafirmă angajamentul de a continua colaborarea și de a identifica noi oportunități de proiecte comune în beneficiul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.























