
Atmosfera Chișinăului interbelic, viața sa culturală, personalitățile marcante și locurile care au contribuit la definirea identității orașului sunt evocate într-o expoziție de cărți și fotografii, inaugurată la Parlament.
Intitulată „Spiritul Chișinăului interbelic. Cărți, oameni, locuri și ritmuri urbane”, expoziția este organizată cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului și în contextul marcării a 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului Chișinău.
Prin intermediul cărților, publicațiilor și imaginilor de epocă, expoziția reconstituie profilul unui oraș dinamic, aflat în plină transformare urbană și culturală. Aceasta reunește aproximativ 100 de cărți și monografii dedicate istoriei Chișinăului, inclusiv volume rare, precum și fotografii care surprind viața orașului în perioada 1918–1940, unele dintre acestea fiind exemplare originale.
Exponatele aduc în prim-plan oamenii, preocupările și obiceiurile care dădeau ritm vieții urbane. Fotografiile ilustrează diverse aspecte ale vieții chișinăuienilor, de la învățământ, muzică, artă, arhitectură, teatru și literatură până la sport, sărbători, activități recreative și vestimentația specifică epocii.
Printre exponate se numără și planul orașului Chișinău din 1925, care oferă o imagine a structurii urbane și a modului în care era organizat spațiul orașului în perioada interbelică. Aceste mărturii documentare și vizuale oferă vizitatorilor prilejul de a descoperi un oraș în continuă dezvoltare și de a înțelege mai bine procesul de formare a identității Chișinăului de astăzi.
La inaugurarea expoziției au participat deputatele Marcela Adam și Angela Cutasevici, istoricul Sergiu Musteață, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova, poetul și publicistul Alexandru Corduneanu, inițiatorul Grupului Civic pentru Patrimoniu Cultural, reprezentanți ai Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, precum și funcționari din cadrul Secretariatului Parlamentului.
În calitate de secretară a Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, deputata Marcela Adam a subliniat că Chișinăul de altădată înseamnă mai mult decât străzi și monumente, înseamnă, înainte de toate, poveștile oamenilor care au trăit, au visat, au construit și au învățat aici. „Am ferma convingere că vestigiile trecutului trebuie să fie nu doar o lecție de demnitate și continuitate, ci și o resursă educațională pentru generațiile viitoare. De aceea avem datoria să protejăm patrimoniul, să ducem mai departe istoriile și memoria oamenilor care au trăit atunci și să construim, la rândul nostru, un Chișinău modern, european, cu tot ce înseamnă trecut, prezent și viitor”, a menționat Marcela Adam.
Cu prilejul inaugurării expoziției, fondul de carte al Bibliotecii Parlamentului a fost îmbogățit cu un set de volume donate de istoricul și profesorul universitar Sergiu Musteață și de poetul și publicistul Alexandru Corduneanu. Printre acestea se numără lucrarea „Chișinăul interbelic: luminile și umbrele unei epoci. Istorie, educație, cultură și transformări sociale”, precum și curriculumul disciplinei opționale „Chișinăul meu”.
Expoziția este organizată de Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, în colaborare cu Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Fundația „Heritage 21” și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova. Aceasta va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii octombrie.























