
Astăzi, 30 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, în incinta Consiliului Raional Telenești, a avut loc o întrevedere între conducerea Oficiului Avocatului Poporului și reprezentanții administrației Consiliului raional Telenești.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, alături de adjuncta sa, Olesea Doronceanu, și consiliera Ana-Maria Grozav, s-au aflat într-o vizită de documentare în raionul Telenești. Din partea Consiliului Raional Telenești au fost prezenți reprezentanții administrației Consiliului raional Telenești, vicepreședintele raionului pe domeniul social, domnul Ion Tulbure, secretarul CR Telenești, domnul Vasilii Bulat, șefa Secției Administrație Publică, doamna Ana Podolean și șeful Secția Cultură, Tineret și Sport Telenești, domnul Pavel Casian.
Scopul principal al întâlnirii a fost familiarizarea cu situația din regiune și cu provocările întâmpinate de autorități în domeniul respectării drepturilor omului.
În cadrul ședinței, au fost abordate următoarele subiecte:
- Acțiunile întreprinse de autoritățile locale pentru asigurarea și protejarea drepturilor omului;
- Progresele, provocările și necesitățile specifice ale instituțiilor din raion;
- Nivelul actual de cooperare și conlucrare dintre autoritățile locale și Oficiul Avocatului Poporului.
De asemenea, întrevederea a oferit o platformă eficientă de dialog pentru stabilirea unor noi direcții de colaborare instituțională și identificarea măsurilor necesare pentru garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor din raionul Telenești.
Consiliul Raional Telenești susține dezvoltarea parteneriatului instituțional cu Oficiul Avocatului Poporului Moldova, promovând transparența și eficiența în asigurarea drepturilor omului la nivel local. Vezi mai puţin



















