
Planul Urbanistic General este elaborat de un consorțiu de instituții din România și Republica Moldova, coordonat de S.C. ARHICON S.R.L. București.
Din consorțiu fac parte: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (București), Institutul Municipal de Proiectare „Chișinăuproiect” și Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Arhitectură și Urbanism.
Etapa actuală: Au fost finalizate 12 studii de fundamentare sectoriale, care stau la baza elaborării noului PUG:
- Studiu sociologic (locuitori);
- Studiu privind cooperarea teritorială;
- Studiu socio-demografic;
- Studiu privind dezvoltarea teritorială;
- Studiu istoric;
- Studiu privind locuirea;
- Studiu privind dezvoltarea economică;
- Studiu privind infrastructura edilitară și utilitățile publice;
- Studiu privind serviciile publice;
- Studiu privind circulația și transporturile;
- Studiu privind protecția mediului, riscurile naturale și antropice;
- Studiu privind patrimoniul natural.
Ce urmează: Elaborarea conceptului de dezvoltare și a documentației PUG, urmată de consultări publice, avizare și aprobare, conform procedurilor legale.
Planul Urbanistic General al municipiului Chișinău, aprobat în anul 2007, a avut termen de valabilitate până în anul 2025.
În acest context, în anul 2025 a fost inițiat procesul de reactualizare a documentului, pentru a asigura continuitatea planificării urbane și adaptarea orașului la necesitățile actuale și viitoare.
Înainte de atribuirea contractului au fost organizate 5 proceduri de achiziție, care nu s-au finalizat din cauza lipsei ofertelor sau a neîndeplinirii cerințelor tehnice și legale.
Contractul a fost atribuit după o nouă procedură care a respectat toate condițiile necesare.



















