
La 12 august 2026, în urma unei razii desfășurate în localitățile Cimișeni, raionul Criuleni, și Maximovca, raionul Anenii Noi, au fost depistați cinci cetățeni străini, originari din Uzbekistan, care desfășurau activitate de muncă în lipsa actelor permisive.
În urma celor constatate, cei cinci străini au fost sancționați contravențional. Totodată, în privința a patru dintre aceștia a fost dispusă obligația de a părăsi teritoriul Republicii Moldova în termen de 15 zile, cu aplicarea interdicției de intrare în țară pentru o perioadă de trei ani.
Unul dintre străini se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova din anul 2025. Astfel, în baza Hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, acesta a fost plasat în custodie publică, cu dispunerea expulzării de pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, în privința agentului economic urmează a fi întocmite procese-verbale în vederea aplicării sancțiunilor contravenționale prevăzute de legislația în vigoare.
Inspectoratul General pentru Migrație reamintește cetățenilor străini importanța respectării cadrului legal privind intrarea, șederea și ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova. Respectarea legislației contribuie la evitarea aplicării măsurilor restrictive și asigură un regim de ședere legal și sigur.



















