Serghei Bulgac, vicepreședintele pentru operațiuni financiare al RCS&RDS, este noul CEO al companiei, potrivit unor surse de încredere care au vorbit cu Adevărul Financiar.
Numirea sa vine la aproximativ o lună de la surprinzătoarea demisie a lui Alexandru Oprea.
Potrivit mold-street.com, Serghei Bulgac, are 39 de ani, este originar din R.Moldova și a obținut cetățenia românească în anii pe când își făcea studiile la Academia de Studii Economice din București.
Bulgac lucrează pentru RCS&RDS încă din 2003. Bulgac are background financiar, anterior făcând parte din echipa Epic, unul dintre cele două fonduri de investiții (celălalt este Quadrant) care dețin acțiuni la RCS&RDS. Bulgac a mai lucrat și la compania de brokeraj Eastbrokers, este absolvent ASE și a urmat cursurile programului de MBA INSEAD.
După ce a devenit lider detașat al pieței de cablu și internet, RCS&RDS tatonează piețe noi, precum furnizarea de energie electrică (a început un proiect în orașul de origine al fondatorului, Oradea) și media (prin posturile de televiziune Digi 24, Digi Sport, Digi World, U TV, Digi Film). RCS&RDS a intesificat și promovarea serviciului său de telefonie mobilă.
În ultimii ani, RCS&RDS a avut o campanie agresivă de achiziție a micilor operatori de cablu, ajungând în 2014 la venituri consolidate de 2,15 miliarde de lei.
*Foto simbol
Sursa: unimedia.md