Investiția într-o fermă de vaci nu este nici ieftină, nici simplă, însă profitul se poate obține din creșterea bovinelor, mai ales a raselor pure pentru carne, este unul care să merite tot efortul. De acest lucru s-a convins Emilian Popa din județul Galați, unul dintre cei mai cunoscuți crescători de vaci de carne de la noi și cel mai pasionat când vine vorba de rasa de vaci Charolaise.
Pentru a se dedica cu totul creșterii acestei rase de vaci de carne, Emilian Popa a decis să renunțe la ferma de porci pe care o avea și să pună bazele unei ferme de reproducție pentru Charolaise. O rasă ce-și are originea în Franța, este foarte apreciată pentru calitatea cărnii sale, pentru randamentul de creștere al vacilor și pentru capacitatea sa de a se adapta, ajungând să fie crescută în peste 70 de țări ale lumii, din Canada și până în Australia. Și, bineînțeles, și în România.
În urmă cu 11 ani, Emilian Popa, un agronom din localitatea Slobozia-Blăneasa, aflată la 15 km de Tecuci, în județul Galați, s-a hotărât să investească în această rasă de carne. “Am avut o fermă de 800 de purcei și 500 ha luate în arendă. Ceea ce obțineam din producție mergea în alimentația animalelor din fermă. Aproape că nu obțineam nimic. Fiul meu cel mare mi-a spus despre această rasă de vaci și timp de un an de zile am căutat informații. În cele din urmă m-am hotarât, am vândut toate animalele din fermă, inclusiv utilajele și am mers împreună cu fiul meu în Franța, de unde am cumpărat 32 de junci. La vremea aceea o junică a costat 1.770 de euro”, a declarat crescătorul pentru Agrointeligența.
Când vine vorba despre motivele care au stat la baza deciziei sale, Emil Popa este trașant și spune că rasa de vaci Charolaise este mult mai puțin pretențioasă față de alte rase de vaci de carne, precum Angus sau Limousine. “Suportă foarte bine atât temperaturile ridicate, cât și cele de -25ºC. Sporul mediu zilnic de creștere depășește 1400gr/per cap. Nu necesită îngrijire suplimentară, având nevoie doar de hrană la discreție pe perioada iernii și loc de pașunat în perioada de vară”, ne-a spus gălățeanul.
Rasa Charolaise este rasă de carne prin excelență, vacile-mame nu s emulg, ele își alăptează vițeii pe toată durata lactației. Producția de carne a acestei rase se caracterizează prin calitate (gust și finețe), cantitate (datorită încrucișărilor dirijate care induc o greutate sporită a carcasei, o foarte bună conformație corporală și o producție ridicată a bucăților de carne nobilă) și costuri reduse de producție (forța de muncă, furajare, nivel de mecanizare redus).
Pentru ferma sa de vaci – o afacere de familie, de altfel, Emil Popa a păstrat 60 de hectare de pășune și 40 de hectare de teren arabil, destul cât să asigure fără bătăi de cap hrana efectivului său de peste 70 de capete de bovină. ”Pășunea o parcelez câte 5 ha și începând cu 23 aprilie scot animalele la pășunat. Odată consumată iarba de pe o parcelă, le mut în altă parte. Totul este îngrădit cu gard electric, atât pentru protecția propriilor animale cât și pentru a proteja zona de alte animale”, ne-a mărturisit Popa.
În acest moment, ferma familiei Popa deține 58 de vaci și 2 tauri, având și 25 de viței. “Astă-iarnă am umblat înnebunit după un taur care să îmi placă și să fie compatibil cu animalele mele, și nu am găsit în România. Am plecat să cumpăr unul din Franța, am găsit până la urmă un taur genetic, fără coarne care m-a costat 4.500 de euro. Acesta va produce viței fără coarne. Mijlocul de transport pentru a-l aduce în țară ma costat 6.500 de euro. Atunci am gândit că ori că iau 1 ori ca iau 30 tot aia e. Pe lângă taur am luat și 30 de junici la un preț de 1.900 de euro bucata”, ne-a spus fermierul despre extinderea recentă a a fermei sale reproducție.
Gabarit și date tehnice care reflectă media cirezilor de bovine Charolais din Franța*:
Vaci adule: de la 700 până la 1.100 kg
Tauri adulți: de la 1.000 până la 1.660 kg
Vițele la 7 luni: de la 275 până la 320 kg
Viței la 7 luni: de la 310 până la 360 kg
Pe perioada iernii, vacile sunt ținute în două adăposturi de aproximativ 850 mp unde bovinele sunt lăsate libere. ”Hrana lor în sezonul rece se constituie dintr-un tain (amestec de porumb, orz, șrot de floarea soarelui și șrot de mazare) și paie la discreție. Folosesc paie de grâu pentru că procentul de consumabilitate este de 85% față de tocătura de coceni de porumb care are un procent de consumabilitate de până la 55%”, spune crescătorul de bovine.
În ceea ce privește reproducția, gălățeanul a declarat pentru Agrointeligența că “totul se produce în mod natural”. ”Tocmai de aceea am achiziționat încă un taur. Fătările încep prin luna octombrie și se termină în luna martie. Tăurași se vând la vârsta de 6-7 luni, când au aproximativ 330 de kilograme, la un preț de 1.200€ bucata. Este rentabil având în vedere că viței se înțarcă la vârsta de 6 luni, pe toată perioada li se administrează tain și paie. Cheltuielile cu întreținerea tineretului nu le-am contorizat niciodată deoarece sunt nesemnificative. Mai costisitoare este creșterea și întreținerea vacilor și taurilor. Dar dacă ai pașune se reduc substanțial și aceste cheltuieli”, explică Emil Popa modelul de business al fermei sale de vaci.
Bilanț de reproducere*
Intervalul între 2 fătări: 370 de zile
Prolificitate: 104,3% (viței născuți/femele care un fătat) fie 4,3% viței gemeni
91% ușurință a fătărilor
Rata de fecunditate: 88,4% (viței născuți/femele duse la montă)
Vârsta medie a vacilor: 7 ani (fără probleme până la 10-12 ani)
Profit garantat de la 30 de capete în sus
În ceea ce privește profitabilitatea acestei afaceri gălățeanul ne-a mărturist că o fermă de vaci Charolaise devine profitabilă la un efectiv de la 30 până la 60 de capete. ”Cred că numărul optim de vaci ar fi 50. Este extrem de important de reținut faptul că pentru a crește Charolaise ai nevoie de 3 lucruri: dragoste, casă și masă. Dragoste pentru a crește animale, casă pentru că ai nevoie de un adăpost bun pentru bovine – chiar dacă nu sunt pretențioase, și masă pentru că ai nevoie de iarbă proaspătă pentru a le hrăni sănătos”, mai spune crescătorul.
Cea mai mare problemă a crescătorului de vaci de carne este gunoiul de grajd rezultat, pentru că nu prea are unde să-l depoziteze. ”O parte din acesta îl folosesc la fertilizarea pășunilor și culturilor pe care le am în câmp. Restul îl dau legumicultorilor din zonă. Nu primesc bani pentru el pentru că omul vine, îl strange și îl încarcă. În felul acesta eu mă bucur că am scapat de o treabă și producătorul se bucură că are îngrășământ natural pentru legume” ne-a spune Emilian despre principalul dezavantaj al creșterii bovinelor de carne.
*Date oferite de INRA – institut național de cercetare agronomică din Franța, primul de acest fel din Europa și între primele 3 la nivel mondial.
Sursa: agrointel.ro