Dansul, muzica și voia bună au fost la ele acasă, căci în acea zi, a avut loc cea de-a cincea ediție a Festivalului de muzică și dans popular ”Drăgaica”, organizat de Casa raională de cultură din Pîrlița sub egida Direcţiei Cultură şi Turism Ungheni.
Multă lume, iubitoare de folclor, a venit să admire portul popular, meșteșugurile și, bineînțeles, dansul și muzica populară.
Cei care au deschis oficial festivalul și care au încins atmosfera au fost gazdele – Orchestra de muzică populară ”Drăgaica” și formația de dans ”Drăgaica”.
”Ne bucurăm să putem conserva, promova și transmite generațiilor următoare tot ce ne-au lăsat strămoșii – cultura noastră națională de o mare valoare și verticalitate”, a declarat Maria Bolotovici, șefa Direcției Cultură și Turism Ungheni.
Pe scena Casei raionale de cultură a evoluat ansamblul de dans ”Struguraș” de la Palatul de Cultură din Ungheni; formația de dans ”Râuleț” din Cubolta, raionul Sîngerei; orchestra de muzică populară ”Busuioc Moldovenesc” din Sîngerei; formația de dans ”Rotunda” din Socoleni, raionul Telenești; orchestra de muzică populară ”Poiana Codrului” din Telenești. În calitate de oaspete de onoare a fost ansamblul folcloric ”Cununa Carpaților” din Întorsura Buzăului, județul Covasna, România.
”Ne bucurăm de colaborarea frumoasă pe care o avem între Casa orășenească de cultură din Întorsura Buzăului și comuna Pîrlița. E o colaborare în timp, care a fost uitată, apoi regăsită și care sunt sigur va continua”, a declarat Costică Oltean, conducătorul ansamblului ”Cununa Carpaților”.
”Dumneavoastră, cei care ați organizat și participați la acest frumos festival, contribuiți la păstrarea identității noastre ca neam. Vreau să vă asigur de întregul sprijin al Consiliului Raional și al meu personal. Să știți că lucrurile frumoase vor fi susținute de noi”, a ținut să menționeze și Ludmila Guzun, președinta raionului Ungheni.
Festivalul de muzică și dans popular ”Drăgaica” a fost organizat pentru prima dată în anul 2010.
sursa: expresul.md
Dina Roșca