Tradițional, la data de 5 octombrie se marchează sărbătorea tuturor lucrătorilor din învățămînt. Și în raionul Strășeni, la data de 4 octombrie, la Casa raională cultură, de către Direcția învățămînt, sub patronatul președintelui raionului, dl Mihail Popa, a fost organizată o manifestare de marcare a acestui eveniment deosebit. La sărbătoare au fost prezenți: dl Mihail Popa, președinte al raionului, dl Ion Ursu, vicepreședinte al raionului, dna Elena Harcenco, vicepreședinte al raionului, dna Iulia Certan, șef al Direcției învățămînt, dl Mihail Paladi, președintele Consiliului Interramural al Sindicatelor, angajați ai Direcției învățămînt, șefi ai secțiilor și direcțiilor Consiliului raional, consilieri raionali, primari din raion, pedagogi și angajați din învățămînt din raion.
,,Multe profesii sunt, dar cea mai nobilă este cea de pedagog” a afirmat dl Mihail Popa în debutul mesajului de felicitare adresat sărbătoriților, menționînd faptul că pedagogii aduc cea mai importantă contribuție la dezvoltarea societății noastre, a țării. Dl președinte a afirmat faptul că întotdeauna activitatea pedagogilor a fost apreciată la justa valoare de către administrația publică centrală și locală. În acest context, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea tinerei generații, pentru consecvență și implementarea politicilor educaționale, responsabilitate și profesionalism, a fost înmînată dnei iulia Certan Diploma Guvernului de gradul II, semnată de dl Pavel Filip, Prim-ministru al RM.
Pentru rezultate deosebite în activitate, au fost oferite: cea mai înaltă distincție a raionului Insigna ,,Pentru merite”, diplome ale Consiliului raional, diploma președintelui raionului, diplome ale Direcției învățămînt, diplome ale sindicatului, diplome de excelență pentru întreaga activitate cadrelor didactice la pensie. Au fost felicitați învingătorii concursului ,,Pedagogul anului”, ,,Pedagog de nota 10”, instituțiile învingătoare ale concursului ,,Cea mai pregătită instituție de învățămînt”, iar pentru prima dată, la propunerea președintelui raionului, anul acesta au fost premiați pedagogi cu cea mai îndelungată activitate didactică.
În cadrul festivității au fost adresate mesaje de felicitare din partea dnei Iulia Certan, dlui Ion Ursu, dlui Mihail Paladi, iar atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de către elevi din Cojușna, Strășeni, Scoreni, Adelina Iordachi, Daniela Pleșca, Otilia Codreanu și de renumita formație ,,Tharmis”, solist Valentin Uzun.
Dina Roșca