Timp de 10 zile, de la 18 până la 28 septembrie curent, în Republica Moldova s-au desfăşurat Zilele Europene ale Patrimoniului.
În scopul promovării, conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi a celui natural din ţara noastră, pe parcursul perioadei indicate mai sus, instituţiile aflate în gestionarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, dar şi structurile de profil din subordinea autorităţilor publice locale de nivelurile unu şi doi, au organizat o serie de manifestări în baza unor programe diverse elaborate în prealabil la nivel central şi teritorial.
Cu acest prilej, o gamă variată de activităţi au avut loc şi în raionul Leova. Astfel, Muzeul de Istorie şi Etnografie din oraşul cu aceeaşi denumire a ghidat mai multe excursii ale elevilor, profesorilor şi ale altor persoane interesate: la Stejarul secular, monument al naturii din această unitate teritorial-administrativă; în sala cu păsări împăiate de la Centrul tânărului naturalist; pe malurile râului Prut.
Tot în oraşul Leova, Biblioteca publică raională a inaugurat, vinerea trecută, o expoziţie de fotografii despre patrimoniul arheologic al raionului în cauză.
Un şir de manifestări dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului s-au desfăşurat şi în localităţile rurale. De pildă, la 18 şi 20 septembrie curent, la Muzeul de Istorie şi Etnografie din satul Borogani s-au ţinut lecţii deschise referitoare la semnificaţia vechilor denumiri ale moşiilor acestei comunităţi, s-a povestit despre originea, evoluţia şi amplasarea lor.
Tot acolo au fost organizate, duminica trecută, ateliere de lucru pe două teme: „Machete ale caselor din trecut” şi „Utilizarea materialelor oferite de natură”.
De asemenea, în această localitate au avut loc excursii în aer liber pe locurile pline de istorie şi farmec ale Boroganilor.
O expoziţie fotografică având genericul „Patrimoniul istorico-arheologic al satului Tigheci: documentare, cercetare, valorificare” a putut fi vizionată, la începutul săptămânii curente, în această localitate.
De asemenea, la Tigheci, între 18 şi 25 septembrie a.c., a fost vernisată o expoziţie de vestimentaţie europeană, au fost organizate excursii privind ocrotirea patrimoniului.
Dina Roșca